Războiul dintre SUA și ZTE are șanse să se domolească. Donald Trump vrea ca Congresul să ajungă la un acord cu compania chineză de telefoane.

ZTE, compania chineză de telecomunicații și producătoare de telefoane și echipamente în acest domeniu, a intrat în colimatorul autorităților americane după ce a încălcat un acord care îi interzicea comercializarea în Iran a procesoarelor Qualcomm.

Drept urmare, ZTE a fost sancționată și acuzată că îi spionează pe cetățenii americani prin intermediul telefoanelor sale.

Acum, Donald Trump promite că embargoul economic programat pe o perioadă de șapte ani ar putea fi anulat, dacă se ajunge la un consens cu autoritățile chineze.

Inițial, ZTE a fost amendată cu 900 de milioane de dolari americani pentru că a încălcat acordul cu privire la Iran. Cu toate că și-au plătit datoria, reprezentanții ZTE nu au onorat și a doua parte a acordului semnat cu Comitetul American pentru Comerț, care obliga compania să sancționeze financiar 35 dintre angajații implicați în incident.

Cele două mari economii ale lumii ar putea să ajungă acum la o înțelegere. În timp ce Washingtonul îi va permite din nou companiei ZTE să-și producă și să-și distribuie produsele în Statele Unite, Beijingul ar trebui să anuleze tarifele vamale impuse produselor agricole pe care le importă de la americani.

Trump a crezut că face pe durul dacă scoate din joc un competitor important, dar, apoi, și-a dat seama că ZTE e al patrulea cel mai mare furnizor de smartphone-uri din America. Steven Mnuchin, secretarul Trezoreriei Americane, a încercat să dreagă cumva situația penibilă și a declarat că măsura radicală nu intenționa „să scoată din afaceri compania [ZTE]”.

Dar nu toți se bucură de inițiativa administrației Trump. Republicanul Marco Rubio s-a opus vehement deciziei lui Trump de a ridica sancțiunile impuse ZTE. Rubio e ferm convins că produsele chinezilor sunt o amenințare serioasă la adresa securității naționale pentru că îi spionează pe americani. Ai putea să nu-l crezi, când el reprezintă un stat care se pricepe cel mai bine la spionajul de acest fel?

Și, după cum e obiceiul, odată cu era Trump, Rubio și-a exprimat și el opinia pe Twitter: „Dacă e adevărat [ce se spune despre ridicarea embargoului], atunci administrația [Trump] a capitulat în fața Chinei în chestiunea ZTE. Să faci câteva schimbări ale amenzilor n-o să-i împiedice pe chinezi să ne spioneze și să ne fure. Dar e prea important ca să se termine. Vom acționa prin dreptul de veto în Congres”, spune Rubio pe Twitter.

Sursa articolului