Dacă ecranele cu crestătură, care au luat cu asalt piața telefoanelor în ultimele luni, nu mai sunt de ajuns, ZTE propune ceva mai ambițios de atât.

Chiar dacă Essential Phone a fost primul telefon cu ecran crestat, lumea n-a băgat de seamă noul design până ce iPhone X nu a venit cu aceeași găselniță. Comunitatea s-a polarizat cu privire la acest subiect, crestătura fiind un element care ori îți place, ori nu-ți place. Producătorii de telefoane cu Android s-au înghesuit să aducă și ei crestătura pe ecranele dispozitivelor.

Cei de la ZTE vor să dubleze miza și să aducă pe piață un telefon cu crestătură dublă, atât în partea de sus, cât și în partea de jos a ecranului. Conform unui brevet descoperit recent, ideea unui asemenea display ar exista încă din septembrie 2017. Totuși, brevetul a fost descoperit abia acum, după ce a fost publicat de SIPO.

zte telefon ecran doua crestaturi

Așa cum îți dai seama din imagini, designul este ușor diferit față de conceptul Iceberg. Există schimbări minore în partea de sus, unde crestătura e mai subțire, însă în partea de jos schimbările sunt mai importante. Aici, vedem apariția unui buton care pare a fi unul de Home, ceea ce este ciudat, deoarece un senzor de amprentă este deja prezent pe partea din spate.

zte telefon doua crestaturi ecran

Firește, n-ar trebui să sărim prea repede la gâtul celor de la ZTE, deoarece vorbim despre un brevet și nu despre un produs finit, gata de lansare. Companiile au obiceiul de înregistra o mulțime de asemenea brevete, însă doar o mică parte dintre acestea ajung să fie transformate în dispozitive existente. Rămâne de văzut dacă ZTE vrea să mizeze puternic și să aducă un astfel de telefon pe piață în viitor. În fond, lumea deja se obișnuiește cu o crestătură pe ecran.

Sursa articolului