Ziua Copilului e sărbătorită de numeroase țări din întreaga lume. În România este, legal, zi liberă din 2017. Totodată, o sărbătorim pe 1 iunie, ca alte câteva țări din regiune.

Ziua Copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925. Atunci, 54 de reprezentanți din diferite țări au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. Totuși, merită reținut că în Turcia Ziua Copilului a fost sărbătorită pentru prima dată în data de 23 aprilie 1920.

Însă din august ’25 a început să fie adoptată de mai multe țări. Mai mult, în 1954, Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare care prevedea ca fiecare țară să dispună de o astfel de zi.

Ziua Copilului este sărbătorită în România pe 1 iunie. În Polonia la fel, dar și în Republica Moldova. Bulgaria este o altă țară din regiune care o sărbătorește la aceeași dată. Datele acestea fluctuează însă foarte mult. De exemplu, Turcia sărbătorește Ziua Copilului pe 23 aprilie, pe când Japonia pe 5 mai.

De când este Ziua Copilului liberă în România

Că ne place sau nu, Ziua Copilului a fost stabilită în România pe 1 iunie pe filieră sovietică. În 1949, la Moscova, a fost o reuniune a Federaţiei Internaţionale a Femeilor Democrate. Ideea pentru o sărbătoare a copiilor a venit ca o armă de propagandă. Cu acea ocazie s-a decis că trebuie făcut neapărat ceva pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale tinerei generaţii. Totodată, a fost proclamată data de 1 iunie drept Ziua Copilului.

Decizia din URSS s-a răspândit în statele controlate de Uniune sau de cele partenere. În România, în şedinţa Secretariatului Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român de la 22 martie 1950, a fost discutat acest lucru. Primul punct pe ordinea de zi figura şi organizarea acestei zile. Astfel, 1950 a fost primul an când copiii români au fost sărbătoriţi la 1 iunie.

Ca un rezumat, de aceea a și rămas așa în Polonia, Bulgaria sau Moldova.

1 iunie este însă zi liberă în România, iar asta s-a întâmplat prima dată în 2017. De fapt, cu un an înainte a venit legea. Camera Deputaților a adoptat, în octombrie 2016, legea prin care Ziua Copilului a devenit zi nelucrătoare pentru români. Președintele Klaus Iohannis a promulgat-o în 2016 și s-a aplicat oficial în 2017.

În ceea ce privește noul doodle făcut de Google, compania a făcut asta în fiecare an. Profită de momentele în care poate atrage un pic de capital de imagine. Prin doodle-uri s-a remarcat cel mai bine.

Sursa articolului