Chinezi de la Xiaomi se pregătesc pentru aniversarea a opt ani de activitate prin lansarea unui smartphone mai special, Xiaomi Mi 8.

În cazul în care nu ai fost asaltat cu suficient de multe mobile interesante în ultimele luni, Xiaomi se pregătește să mai lanseze încă unul. Pe parcursul săptămânii viitoare, compania asiatică va aniversa opt ani de când activează în domeniul telefoanelor mobile. Este interesant de reținut că a intrat în piața de smartphone-uri la aproximativ doi ani după Apple și, la ora actuală, se află pe locul patru în clasamentul global al producătorilor de mobile. Primele trei poziții în respectivul top sunt ocupate de Samsung, Apple și Huawei.

Nu a trecut mult timp de când am aflat că telefonul Xiaomi Mi 8 se află pe lista de proiecte a chinezelor. Abia acum aflăm însă mai multe detalii tehnice despre telefon. Din cât se pare, va avea un spate translucent, menit să te ajute să-ți formezi o opinie despre ce se află la interior.

Xiaomi Mi 8 va fi construit în jurul unui panou de 6,2 inci cu o rezoluție Full HD+ și un raport de aspect de 19:9, în conformitate cu tendințele din piață. Telefonul se va numără printre puținele gadgeturi cu senzor de amprentă în ecran. Va fi interesant de văzut dacă respectivul senzor va funcționa într-o secțiune restrânsă a panoului sau în întreaga jumătate inferioară.

Partea de procesare va fi asigurată de o combinație între un Snapdragon 845, 6GB RAM și o memorie internă de 128GB. Există posibilitatea ca telefonul să poată fi achiziționat și într-o versiune cu 8GB RAM, dar acest detaliu nu se cunoaște momentan. Pe partea din spate, are două camere de 20MP cu F/1.7 și 16MP cu F/2.0. Selfie-urile ar trebui să se vadă foarte bine datorită senzorului frontal de 16 megapixeli cu F/2.0.

Xiaomi Mi 8 va rula cea mai recentă versiune de Android acoperită de interfața proprietară MIUI. Telefonul va avea o grosime de 7,8 milimetri și o greutate totală de 172 de grame. Acumulatorul de la interior va fi de 3300mAh. În teorie, conferința de lansare pentru dezvăluirea noului aparat este programată pentru 31 mai.xiaomi mi 8

Sursa articolului