Volkswagen a început dezvoltarea unui motor diesel TDI de 2.0 litri cu versiuni de 136 CP și 204 CP care va putea fi utilizat împreună cu un sistem micro-hibrid de 12 volți.

Newsletter
Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.

Vânzările de mașini cu motoare diesel au scăzut puternic în Europa ca urmare a efectelor scandalului Dieselgate și a interdicțiilor impuse sau pregătite de marile orașe. Iată însă că tehnologia diesel rămâne în vizorul marilor constructorilor, iar acest lucru este valabil inclusiv în cazul celor de la Volkswagen.

Constructorul german a anunțat că a început dezvoltarea unui nou motor diesel TDI cu capacitatea de 2.0 litri care va fi disponibil în versiuni de 136 CP și 204 CP. Principala noutate este însă că acest propulsor va putea fi utilizat împreună cu un sistem micro-hibrid de 12 volți conectat la un acumulator Li-Ion.

Germanii afirmă despre noul motor ca va permite o reducere a consumului de carburant și o cantitate de emisii „extrem de scăzută” indiferent de stilul de condus. Volkswagen menționează că noul motor diesel va fi utilizat de Audi pe modelele cu tren de rulare montat longitudinal, dar și pe modele ale unor mărci precum Skoda și Seat dezvoltate pe platforma MQB.

De asemenea, Volkswagen a anunțat dezvoltarea unui nou motor TGI Evo de 1.5 litri care va utilizat gaz natural compresat, iar aceasta va fi bazat pe motorul TSI de 1.5 litri.

Cele două unități de propulsie sunt anunțate la numai o zi după ce germanii au confirmat că viitoarea generație Volkswagen Golf va fi disponibilă inclusiv într-o versiune cu sistem de propulsie micro-hibrid de 48 de volți.

Via Volkswagen

Sursa articolului