Jandarmeria Română postează constant videoclipuri mai mult sau mai puțin amuzante pe Facebook, iar cel mai nou se leagă de subiectul ultimei săptămâni.

S-au făcut zeci, poate sute de glume despre cireșe în ultimele zile, mai că ai crede că lumea a luat-o razna. Ai multe șanse ca Facebook să îți servească două glume cu și despre cireșe din trei postări, așa că e posibil să te fi săturat deja de fructele astea, chit că n-ai gustat nici măcar una pe anul ăsta. Normal, ar trebui să-ți rupi de la gură ca să îți permiți, când cireșele au debutat pe piață cu 150 de lei pe kilogram. Lucrurile se mai calmează, valul de glume aproape a trecut, dar mai putem să facem bâză câteva zile.

Jandarmeria Română a postat un videoclip în care arată cea mai nouă ”misiune” cu care au fost însărcinați câțiva angajați ai instituției. Aceștia își iau echipamentul complet, alături de arme pe măsură, sunt instruiți cu privire la misiune, iar apoi demarează pentru a ajunge la prima oprire. Într-o piață, aceștia primesc un bun de mare valoare, pus cu grijă într-o cutie specială, pe care mai apoi agenții o duc înapoi la mașină. De aici, jandarmii pleacă spre destinație, unde livrează bunurile de mare valoare, pe care sigur le intuiești: două cireșe.

Singura problemă pe care o am cu videoclipul este că ar fi putut face asta mai devreme. Pe de altă parte, deși e publicat acum trei ore (la momentul publicării articolului), videoclipul a adunat deja aproximativ 150.000 de vizualizări.

Sursa articolului