Cred că putem împărţi lejer turul de azi în două: 3 telefoane cu preţ accesibil şi 3 produse de gaming. Telefoanele au prins Black Friday-urile actuale la Flanco şi Altex, iar pentru gameri avem un monitor de gaming 4K fantastic, o sursă de 750W şi un accesoriu pentru gamepad-ul de PS4, care costă surprinzător de puţin. Toate acestea mai jos.

1. ASUS Zenfone 4 Max ZC554KL

ASUS Zenfone 4 Max ZC554KL

Dacă aţi fost impresionaţi de preţurile practicate de Altex zilele acestea de noul său Black Friday, staţi să vedeţi ce am găsit azi. La o sumă sub 600 de lei primiți un battery phone cu o cameră duală bunicică. Este un ASUS ZenFone 4, cu 32 GB stocare şi acumulator de 5000 mAh. Poate fi folosit pentru a încărca tablete, telefoane, playere MP4 sau MP3, plus multe alte gadget-uri. Un comentariu de pe Altex.ro afirmă că bateria ține 24 de ore indiferent ce ai face.

2. ASUS Zenfone 4 Selfie ZD553KL

ASUS Zenfone 4 Selfie ZD553KL

Tot la Altex am găsit ceea ce e probabil cel mai ieftin telefon cu 64 GB stocare. E vorba tot despre un ASUS, un ZenFone 4 Selfie, care costă doar 797 lei. În spate are o cameră de 16 megapixeli, iar în faţă o cameră de 8 megapixeli cu multiple funcționalități Beauty, de streaming, vlogging şi altele de gen. Are şi blitz camera frontală. Telefon are baterie de 3000 mAh şi vine cu procesor de Nokia 6, adică Snapdragon 430. Camera de 16 MP şi stocarea sună cel mai bine aici.

3. Xiaomi Redmi Note 5A

Xiaomi Redmi Note 5A

La preţul echivalent cu două ieşiri la restaurant în centrul Capitalei puteţi cumpăra un telefon Xiaomi Redmi Note 5A de la Flanco, care o să vă surprindă la capitolul baterie. Costă 399 lei şi vine cu un ecran de 5.5 inch HD, procesor Snapdragon 425 şi baterie de 3080 mAh. Genul acesta este de terminal trece lejer de 8 ore de utilizare continuă şi 10 ore de playback video, deci o să puteţi vedea filme pe el şi să vă jucați la greu.

Probabil jocuri casual pentru că are procesor quad core şi doar 2 GB RAM.

4. Monitor Gaming QLED Samsung LC49HG90DMNXZA, 48.9 inch

Samsung LC49HG90DMNXZA

Cine îşi cumpără acest monitor nu mai are motiv să facă upgrade până ce nu ajunge 8K-ul în mainstream. Serios acum, e perfect pentru gaming pe consolă şi PC. Are tot ce îi trebuie, de la rezoluţie aproape 4K, la HDR real şi timp de răspuns de 1 ms. evoMAG.ro i-a scăzut preţul la 4999 lei şi dacă vă uitaţi pe evoluţia preţului şi la alte magazine a fost mai mereu la 5500 ca nivel minim şi până şi acum e vândut la 6000 sau 7000 de lei de alte magazine.

Este curbat, are panou de 144 Hz, DisplayPort, HDMI şi diagonală generoasă de 48.9 inch. Asta înseamnă 124 de centimetri deci practic tocmai ţi-ai luat televizor. Având un spaţiu ultra wide de afişaj, e genial şi pentru a lucra cu multiple desktop-uri, editare video şi foto.

5. Sursă FSP RAIDER II, 80+ Silver, 750W

FSP RAIDER II

Cine se pregăteşte de colecţia de jocuri de la toamnă va avea nevoie de o sursă babană şi îmi place preţul practicat de PCGarage pentru o sursă de gen. Aceasta costă 374.99 de lei, după reducere şi vine cu suport pentru wire management şi permite asamblare în regim Gold de către retailer. Are un singur ventilator, dar este unul generos ca dimensiuni, de 120 mm. Stă bine şi la conectori.

6. Accesoriu tastatură PS4

Accesoriu tastatură PS4

Ştiţi momentul acela când cineva îţi dă 5 – 0 la FIFA şi vrei să îi scrii ceva de dulce? Problema e că trebuie să stai să selectezi litere cu gamepad-ul de consolă. Ei bine, la GearBest.com am găsit un ataşament la controllerul de PS4, care costă doar 9.76 dolari şi aduce o tastatură QWERTY în miniatură. Se conectează imediat sub controller şi cântăreşte doar 73 de grame. Are propria baterie de 200 mAh.

NotăUn detaliu pe care trebuie să îl precizăm este acela că link-urile incluse în cadrul acestui articol sunt unele de afiliat, iar cumpărând prin intermediul lor ajutați Mobilissimo.ro șă obțină un comision prin care putem acoperi o parte din cheltuielile aferente menținerii site-ului online. Mulțumim tuturor pentru susținere! 

Sursa articolului