Actorul britanic Tom Hardy a confirmat că va juca rolul lui Al Capone, unul dintre cei mai celebri gangsteri americani din perioada Prohibiţiei, în filmul „Fonzo”, care va fi scris şi regizat de cineastul Josh Trank, potrivit contactmusic.com.

Actorul în vârstă de 40 de ani a confirmat informaţia printr-un mesaj pe platforma online Instagram: „Time for Al Cap (Este timpul pentru Al Cap, n.r.)”.

Al Capone, supranumit „Scarface”, a dominat lumea interlopă din Chicago în perioada prohibiţiei. Arestat în 1931 pentru evaziune fiscală şi eliberat în 1939, celebrul mafiot a murit în 1947 din cauza neurosifilisului, o boală care, în ultima perioadă a vieţii, i-a afectat serios capacităţile mintale, scrie Mediafax.

Filmul se va concentra asupra perioadei în care, după ce a fost eliberat, Capone începuse să sufere din cauza demenţei şi a trecutului care îl bântuia.

Potrivit unor informaţii din epocă, psihiatrul lui Al Capone a stabilit că acesta avea pe atunci capacităţile mintale ale unui copil de 12 ani. Gangsterul – a cărui viaţă a inspirat şi filmul „Scarface”, cu Al Pacino – a fost mutat în locuinţa sa din Florida, unde a suferit un accident cerebral, după care s-a îmbolnăvit de pneumonie. A murit la vârsta de 48 de ani, în urma unui infarct, în 1947.

Tom Hardy s-a remarcat în ultimii ani în mai multe filme de succes, precum „Mad Max: Drumul furiei”, „Cavalerul negru: Legenda renaşte”, „Un spion care ştia prea multe”, „Începutul”, „RocknRolla”, „Legend” şi „Dunkirk”. Pentru rolul din filmul „The Revenant” (2015) a primit o nominalizare la Oscar.

Sursa articolului