Mitul interceptărilor făcute de SRI este întărit de acum. Câteva milioane de persoane ar fi fost interceptate în aproximativ 12 ani.

Claudiu Manda, președintele comisiei de control a activității SRI, a dezvăluit câte persoane a interceptat serviciul până acum. Conform acestuia, între 2004 și 2016, au fost derulate aproximativ șase milioane de interceptări.

El a mai precizat că, potrivit datelor pe care le deţine comisia, în 2012, toți membrii Guvernului au fost interceptați cu mandate de siguranță națională.

„Am fost sesizați că exista, în 2012, aproape tot Guvernul monitorizat, interceptat. La nivel de Parlament se spunea de minimum 100 de parlamentari”, a adăugat Manda.

El a mai afirmat că restrângerea drepturilor și libertăților cetățenilor a fost făcută la scară largă. În acest sens, au fost folosite în mod abuziv mandatele de securitate națională și cele de supraveghere tehnică.

„Totalul acestor acte de autorizare și supraveghere în 2005-2016 înseamnă 311.000 de mandate. În contextul în care pe un mandat de supraveghere putem să ne gândim că vorbim de o medie de 20 de persoane sau posturi interceptate, putem să gândim că au fost mai mult de șase milioane de persoane interceptate”, a completat Claudiu Manda.

Conform cotidianului România Liberă, într-un articol din 2017, în 10 aproape ani, SRI a pus în executare aproximativ 250.000 de mandate de interceptare a telefoanelor emise de judecători. Această cifră cuprinde şi prelungiri, şi extinderi ale mandatelor iniţiale. Atunci, ziarul făcea și un calcul și ajungea la o concluzie. La o populaţie de aproximativ 20 de milioane de români, ponderea mandatelor de ascultare era de doar 1,25%. Dacă iei în calcul că, în baza unui mandat, au fost interceptate comunicaţiile a două-trei persoane în medie, asta înseamnă că SRI a ascultat circa 500.000-750.000 de persoane. Toate acestea legal, cu mandat.

Până în 2016, SRI a interceptat comunicaţii mobile sau fixe şi în beneficiul Ministerului Public (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetele de pe lângă Curţile de Apel, Direcţia Naţională Anticorupţie), dar Curtea Constituţională i-a luat acest drept legal, printr-o decizie intens comentată la acea vreme.

Mai mult, HotNews informa în martie 2016 despre când a început SRI să primească echipamente mai bune. Conform lui Traian Băsescu, înainte de summit-ul NATO din 2008, SRI a fost dotat „în ritm accelerat”, foarte ieftin și cu multe donații, și că CSAT a decis că SRI să fie autoritate națională pe interceptări pentru că erau singuri cu „dotarea completă”.

Sursa articolului