În această toamnă, Apple va lansa trei modele noi de iPhone. Acestea vor fi versiuni ale iPhone X, iar problema cea mai mare a companiei pare să fie numele acestora și în niciun caz prețurile piperate cu care deja ne-am obișnuit.

Versiunea LCD, care va fi cea mai ieftină, este un fel de succesor al iPhone 8. Asta nu prea îi ajută pe cei de la Apple, deoarece nu îl pot „boteza” iPhone 8s sau, și mai rău, iPhone 9. Asta pentru că pe piață au deja un al zecelea model (iPhone X). În ceea ce privește modelele OLED, nu există variante mai potrivite de nume în afară de iPhone X și iPhone X Plus. Sau poate o versiune Pro.

Cel mai probabil, anul acesta, cei de la Apple vor schimba schema de nume pentru iPhone. Analistul Guggenheim Robert Cihra spune că cel mai ușor ar fi să renunțe la cifrele din denumirea telefoanelor. 

„Credem că Apple poate folosi acest principiu pe viitor, pentru a-și schimba oficial brandingul”, a declarat acesta. Pe lângă asta, el mai preconizează că iPhone-ul LCD va fi numit doar „iPhone”, în timp ce celelalte modele mai scumpe își vor păstra „X”-ul.

Numele iPad-urilor sunt o dovadă că acest principu ar putea fi o soluție bună. Cei de la Apple ne-au trecut printr-un adevărat rollercoaster cu numele iPad-urilor. Au început simplu cu „iPad”, după care au ajuns la „iPad 2”, „iPad nou” și, mai apoi, la „iPad Air”.

În ceea ce privește prețurile telefoanelor, acestea sunt așa cum te așteptai, adică destul de mari:

iPhone X SE (model nou) – 800 de dolari
iPhone X (a doua generație) – 900 de dolari
iPhone X Plus (la fel, un model nou) – 1.000 de dolari

Asta poate schimba percepția celor care credeau că viitorul lui iPone X s-ar încheia aici. Cu ajutorul noilor modele, Apple își propune să scape din acest impas. Rămâne de văzut cât de mult succes și ce nume vor avea aceste modele mai ieftine de iPhone.

Sursa articolului