Te-ai întrebat vreodată ce se întâmplă cu Calea Lactee pe măsură ce galaxia se rotește pe axa sa? Potrivit unui astronom, Calea Lactee redă expresii muzicale, în tonuri distincte de jazz.

Mark Heyer de la Universitatea din Massachusetts Amherst a dezvoltat un algoritm care exprimă mișcarea gazelor din Calea Lactee ca note muzicale. Compoziția rezultată poartă numele de Milky Way Blues.

Folosind o gamă pentatonică minoră, el a cartografiat 20 de ani de date cu privire la gazele din Calea Lactee. Apoi le-a transformat în note muzicale.

„Această expresie muzicală îți permite să «auzi» mișcările galaxiei Calea Lactee”, spune Heyer. „Notele reflectă în primul rând viteza gazelor care se rotesc în jurul centrului galaxiei noastre”, adaugă acesta.

Gazele care se regăsesc în mediul interstelar sunt de trei tipuri – atomice, moleculare și ionizate. De asemenea, se mișcă în două mari direcții: înspre noi sau departe de noi. Ținând cont de spectrele lor, fazele gazelor au fost traduse ca instrumente muzicale. Astfel, gazul molecular este, de fapt, un pian, gazul atomic este bass acustic, iar gazul ionizat este un saxofon.

Notele înalte indică faptul că gazul se îndreaptă spre noi, iar notele joase îți spune că gazul se îndepărtează. Iar pentru mai mult efect, indicațiile lungi indică o linie de emisii mai puternică.

Transformarea datelor astronomice în muzică nu este o idee complet nouă. De fapt, „muzica sferelor” a fost un concept filosofic de milenii – mișcările corpurilor celeste pot fi traduse ca muzică. Chiar și așa, practica arată că este mai mult o armonie decât muzică reală.

Johannes Kepler a scris „Armonia Lumii” în 1619 pe baza acestui concept. El descria planetele ca note muzicale pe baza vitelor orbitale. Mai recent, astronomii s-au bucurat de traducerea datelor ca scoruri muzicale reale.

În 2014, Domenico Vicinanza, manager de proiect la Géant, a folosit date trimise de Voyager și a creat un duet muzical. Și în 2015, Burak Ulaș, un astronom la Planetariul Colegiului Izmir din Turcia, a lansat o piesă pe care a compus-o pe baza vibrațiilor stelei Y Cam A.

În plus, datele fotonice provenite de la o explozie de raze gama, cele mai puternice explozii din Univers, au fost transformate și ele în muzică.

Sursa articolului