Români Fierbinţi

0
47


Eu zic că filmul nu vorbeşte despre români la grămadă, ci doar adună la un loc o colecţie de personaje, cum adunam noi, în copilărie, poze colorate, cu artişti şi parfum de căpşună sau pepeni galbeni, descoperite cu înfrigurare în pachetele de gumă italienească cu surprize.

Patrioţilor simandicoşi li se pare exagerată şi revoltătoare tuşa ”prea groasă” a caricaturii şi susţin că ”nici vorbă să ne fi făcut, noi, de un aşa de mare râs”. Iar eu le dau dreptate: nu toţi românii suntem aşa – o parte doar.

Iar ziua de astăzi, cu toate întâmplările ei ciudate, s-a derulat aproape ca-n filmul cu pricina.

Secvenţa 1 ”Valiza de la Neamţ”

Dimineaţă, la o răscruce, în marginea satului. Zdrenţe de ceaţă, atârnate prin copaci, flutură discret peste şanţuri. Carosabilul e plin de cioburi, de bucăţi de ebonită neagră, de lucruri: un ştergător, o brichetă, o lavetă. Un accident de maşină.

Poliţistul (Robi) notează atent, cu lux de amănunte, împrejurările, inventarul, contextul. Apoi, distanţele şi declaraţiile celor implicaţi:

Robi: Ia spune, Raţă, cum a fost?! Da’ exact! De unde veneai şi unde te duceai?

Raţă: Da’ ce contează, dom’ şef, unde mă duceam? Şi veneam pe drum. Aşa, pe drum, pe stradă… Veneam, şi arată direcţia cu mâna stângă, pe care o ţine, de cot, cu dreapta, într-un fel de cumpănă.

Robi: Băi Raţă, mă iei la mişto? Deci, te-am întrebat de unde veneai?

Raţă, privindu-l tulbure, lovindu-şi, nervos, coapsa cu mâna: A, nu… Ai ceva cu mine dom’ şef! Ce contează de unde veneam? Veneam, aşa, încet. Şi m-am trezit, cu un tunet peste mine, ca la bombardament…

Robi, o revelaţie: Deci, dormeai la volan!, zice, şi scrie în carneţel.

Raţă, interzis: Ce făceam?!

Robi, direct: Dormeai. Ai băut? Ia suflă!

Raţă, ferindu-şi faţa: Nu dom’ şef, n-am băut nimic!”

Robi, întorcându-se spre trotuar: Stai, că-ţi iau probe!. Apoi, după o pauză, descumpănit, şocat: Unde e valiza?

Raţă: Care valiză, dom’ şef? Ce, ţi-am luat eu valiza, ce Dumnezeu?

Robi: A dispărut!

Raţă: Valiza?!

Robi: Valiza!

Raţă, după un timp, uitându-se în lungul străzii pustii: Nu-i aia dom şef, din mâna lu’ Ardiles?

Robi, privind şi el în lungul străzii, în urma lui Ardiles, care se îndepărtează. Ţine în mână o valiză neagră, de piele: Aia e!, zice. Apoi revoltat, tare: Bă, Ardilese! Ardilese! Ce faci, mă?! Ai furat valiza cu instrumentarul criminalistic?!

Ardiles, ajuns, deja, la mijlocul străzii, se întoarce, mimând surprinderea: Cum s-o fur? Am luat-o după bordură. Am zis c-o fi lăsat-o cineva.

Robi: Păi, aşa şi era! O lăsase cineva. Eu! Păi, vezi dacă eşti neam de hoţi?! Ai furat valiza.

Ardiles, apropiindu-se: Cum s-o fur, şefu’?! Am luat-o, s-o duc la Poliţie!

Robi: La Poliţie? Care Poliţie, Ardiles?! Unde e Poliţia?

Ardiles, arătând undeva, în spate: Încolo!

Robi: Încolo? Păi eu nu sunt Poliţia?!

Ardiles: Nu v-am văzut!

Robi, apucând valiza: A, nu m-ai văzut? Adică, pe mine, aşa mare, nu m-ai văzut, şi pe ea, mică, ai văzut-o!

Ardiles: Am văzut-o şi am luat-o s-o duc la Poliţie. Că doar n-am luat-o s-o fur!

Robi: Nu? Ce vorbeşti? Stai puţin să termin cu Raţă şi vorbim noi!

Secvenţa 2 ”Medici fără frontiere”

Giani se zăreşte prin sticla murdară a ferestrei, în cabinetul medical, îmbrăcat ”chirurg”, cu mască pe faţă. Îi povesteşte ceva asistentei, însufleţit. Râd amândoi, apoi el se apleacă peste masa de operaţie, cu bisturiul în mână.

Bobiţă, după ce priveşte înăuntru, siderat, câteva zeci de secunde, loveşte puternic cu pumnul în geam. Asistenta, nedumerită, deschizând fereastra: Ce-i?

Bobiţă, extrem de agitat: Giani, nebunule, ce faci cu bisturiu-n mână? Pe cine tai?

Giani, cu accent italienesc: Operez questa signora, la… nas!

Bobiţă: La nas? Tu? Omori femeia, prostuleee. Ce chirurg eşti tu?

Giani, prefăcându-se: Si, si! Sono dottore!

Bobiţă: De când?

Giani: De due anni, Bobiţă. Am operat şi în Italia. Ştii ce zic?!

Bobiţă: Stai pe loc, nebunule, că tu habar n-ai de operaţii? Tu nu ştii să te speli pe mâni, da să te bagi la tăiat…

Giani: Da’ bravo! Nu ştiu eu?! Dacă nu operează fratele tău – o combinaţie, o aia, un şmen -, cine să opereze?!

Bobiţă: Şi unde ai învăţat tu să…?

Giani: La Priştina, Ştii ce…

Bobiţă: Şi aici cum te-au angajat?

Giani: De milă… Mi-a zis o avocată din Slobozia că pot să mă bag la rinoplastii din astea. Am faţă, am mână. Şi m-am băgat, Bobiţă, că time is money. Ştii ce zic?! Apoi, către ”pacient”: Ia, mamaie, să te văd! Tot mai eşti cu nasu’ pe sus?!

Bobiţă: Da’, Giani, da’, la valoarea ta, n-o să munceşti moca, în Fierbinţi. Mai bine, te combin eu, în Bucureşti. Am pe cineva la particulari.

Giani tot mai interesat: Bravo, Bobiţă! La care?!

Bobiţă: La mulţi!

Mulţumit de operaţie, Giani îşi scoate masca, îşi desface bluza şi îşi aranjează părul, în treacăt: Gata, mamaie, dă-te jos şi du-te-acasă! Mâine îţi fac şi restu’. Dacă nu plec. Dacă plec, eu m-am spălat pe mâini…

Secvenţa 3 „Ori salvăm populaţia, ori n-o mai salvăm”

Gianina doarme agitat. Respiră greu. Se visează secretar al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi vicepreşedinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, din primărie. Îşi aranjează ţinuta în faţa oglinzii, apoi se adresează mulţimii (constituită din Dalida, Aspirina, Celentano, Firicel, Dorel), de la o tribună închipuită:

”Am aflat zilele acestea, cum, în calitate de consumatori, am fost minţiţi şi păcăliţi ani la rând. Trebuie să ne mobilizăm şi să condamnăm astfel de abuzuri indiferent de culoarea noastră politică. Statul român trebuie să fie ferm şi consecvent în a-i apăra pe contribuabili, bunurile şi nivelul lor de trai”.

Face o pauză, bea două înghiţituri de apă, îşi aranjează cerceii mari, rotunzi, şi continuă:

”Concret, trei dintre cele mai mari hyper-marketuri din sat – Oaie, Bobiţă şi-ncă unu’ – în care milioane de fierbinţeni îşi fac cumpărăturile de zi cu zi, au fost descoperite că au sfidat cetăţenii de bună-credinţă. Ele stabileau nivelul preţurilor de la raft pe baza unor înţelegeri pe-sub-masă, fără ca preţurile să aibă legătură cu cererea şi oferta. Românii au plătit mai mult pentru băuturi răcoritoare, doar pentru că anumite companii multinaţionale au decis că pentru ele contează mai mult profitul decât respectarea legilor. (Reacţie violentă în rândurile asistenţei, fluierături. Se scandează: ”Afară, afară, cu mu…lele din ţară!” şi ”Nu mai vrem, nici un pic, decât băuturi la plic!”).

Gianina mulţumeşte cu gesturi largi şi continuă: ”Câteva companii multinaţionale au crezut că pot să-i sfideze pe românii care, cu banii lor munciţi din greu, le generează profiturile uriaşe, pe care aceleaşi multinaţionale le ”optimizează fiscal” în diverse paradisuri financiare. Revoltător este faptul că aceste înţelegeri subterane, făcute în dispreţul legii şi al românilor, s-au întins pe o perioadă de 6 ani de zile”. (Asistenţa: noi fluierături, scandări, huiduieli. Apoi, aplauze).

Gianina aşezându-se răpusă de efort, îşi dă seama că a rostit, cuvânt cu cuvânt, discursul deputatei Aida Căruceru de la PSD. Ei, asta e. Cine a auzit, în Fierbinţi, de Căruceru?!

Cu ultimele puteri, Gianina apucă să şopteşte, înainte de trezire: ”Păcat că n-a fost de faţă şi dom’ primar Vasile, să mă vadă. De acum, că tot vin alegerile, unde se duce el, mă duc şi eu. Unde se bagă el, mă bag şi eu. Apropo, da’ Brânzoi unde-o fi?!”

Vasile, de la fereastră: ”A plecat la Dridu, la SRI, că a prins-o pe Rapidoaica cu 600.000 de semnături în falş, pe nişte liste, cu nişte legi penale… Vede ea pe dracu…”

 





Sursa articolului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.