Klaus Iohannis a declarat pe 27 aprilie că cere demisia premierului Viorica Dăncilă. Implicit, o demisie ar însemna schimbarea Guvernului. Pe Facebook au fost deja pornite evenimente pentru diverse proteste.

Evenimentul pentru noi proteste în București care a avut cea mai mare tracțiune se numește „Cerem demisia incompetentei VV Dăncilă!”. La ora publicării acestui articol peste 600 de utilizatori Facebook au spus că vor participa. Circa 4.300 de utilizatori erau interesați de noul protest.

Un val de proteste va marca această primăvară, dacă te iei după evenimentele de pe Facebook. Un protest anunțat pentru 12 mai a strâns deja circa 4.400 de utilizatori drept going, iar alți 16.000 sunt interesați să ajungă.

Se anunță proteste și în Constanța, Milano (Italia) și Dublin (Irlanda). Probabil vor fi mai multe evenimente pe măsură ce se apropie ora protestului din București.

În cel de azi, „dedicat” Vioricăi Dăncilă, se menționează și poziția președintelui Iohannis. „Mai mult, seful statului a afirmat ca ii retrage increderea premierului. […] Potrivit sefului statului, Viorica Dancila a preferat sa execute ordinele venite de la partid, transformand Guvernul intr-o vulnerabilitate”, se arată în mesajul evenimentului.

Declarațiile lui Iohannis au venit pe fondul unei întâlniri date peste cap de Viorica Dăncilă. Premierul trebuia să se întâlnească pe 27 aprilie cu președintele țării pentru a discuta cu privire la un alt conflict existent între cabinet și Banca Națională a României.

Premierul a anunțat pe ultima sută de metri că nu va participa la această întâlnire. Toată situația s-a finalizat cu o conferință de presă susținută de Klaus Iohannis în care i-a cerut public demisia.

S-a împlinit un an de când la proteste au ieșit câteva sute de mii de oameni în România, dar și în diaspora. PSD, partidul care are majoritate în Parlament, a ajuns la al treilea guvern. Rămâne de văzut dacă, până la finalul anului, ajunge la al patrulea.

Sursa articolului