Povestea lui Ion Pescărelu, veteranul de 100 de ani din Băilești

0
8

Militari din cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est, împreună cu reprezentanții Centrului Militar Zonal Dolj, alături de generalul maior (rtr.) Ionel Popa, l-au sărbătorit, zilele trecute, pe Ion Pescărelu, din Băilești, veteran de război, cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 100 ani. Acesta a povestit, pentru  CANCAN.RO, SITE-UL NR 1. DIN ROMÂNIA, drama prin care a trecut de-a lungul războiului, când a fost nevoit să mănânce resturi de la păsările săbatice ca să nu moară de foame.

Ion Pescărelu a trăit o viață demnă de spus generațiilor următoare. A luptat pentru țară la Stalingrad și pe frontul de la Cotul Donului, acolo unde au pierit sub focul armelor 150.000 de soldați români. (CITEȘTE ȘI: LA 21 DE ANI, O OLTEANCĂ SCOATE BANI DIN… AGRICULTURĂ SUB ZĂPADĂ!)

Nu poate uita foametea

A văzut orori pe care nu le-a putut uita vreodată, iar foametea trăită pe timp de luptă îi chinuie și astăzi sufletul. A supraviețuit mâncând resturi rămase de la păsări sălbatice.

Trupe românești, în zona Stalingrad, în Al Doilea Război Mondial

“N-am mâncat! N-am mâncat. Muream de foame. Ne uitam unde erau pomi. Că, în munți, se pun ciori și câte și mai câte și fac sâmburi pe acolo. Și așa am făcut. Mâncam de-alea”, spune veteranul, pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR 1. DIN ROMÂNIA.

La 100 de ani, se ține de glume

Ion Pescărelu a împlinit un veac. Iar ziua lui a fost o adevărată sărbătoare în Băilești. Au venit să îi strângă mâna militari din toate generațiile și i-au ascultat poveștile de pe front. Pentru cei prezenți, evenimentul a avut o mare însemnătate. Un veac de istorie, într-un singur sulfet. Aniversarea veteranului din Băilești nu a trecut nebăgată în seamă de autorități și înalți reprezentanți ai armatei române, care au venit să asculte poveștile cutremurătoare ale bătrânului, dar și învățăturile sale. A primit cadouri, diplome de onoare și a glumit cu toți cei care i-au făcut aniversarea mai frumoasă. (CITEȘTE ȘI: AM PĂTRUNS ÎN CASTELUL BÂNTUIT DE ”UMBRA DRACULUI”)

Felicitat de toată lumea

Veteranul a primit și un tort, la împlinirea a 100 de ani

“O întâlnire cu generația care m-a ajutat și a clădit țara asta, ca să ajungem noi astăzi aici. O întâlnire cu tradiția. Și, din punctul meu de vedere, este o întâlnire a acestei caste ostășesti, care ne caracterizează pe noi ca militari”, a spus  colonelul Daniel Pop, reprezentant al Brigăzii multinaționale Sud-Est. Primarul din Băileşti l-a felicitat și el pe veteran. (NU RATA, AICI: Povestea celui mai experimentat pilot militar din România)

“Este o zi istorică pentru băileșteni, pentru că o sută de ani ai unui băileștean înseamnă, la urma urmei, istoria orașului și înseamnă foarte mult pentru această comunitate”, a spus Costel Pistrițu, primarul din Băilești.

“Mai vorbesc cu o fată, mai trece timpul”

Veteranul a povestit și cum își duce zilele, la 100 de ani.

“Ies afară, la stradă și stau pe scaun. Mai vorbesc cu un om, cu o fată, cu cine trece pe la noi. Aşa trece timpul. Îmi place să vorbesc cu oamenii în fiecare zi, să le povestesc ce am trăit pe câmpul de război”, mai spune veteranul.

În județul Dolj mai trăiesc 142 de veterani de război.

MApN, mesaj emoționant pentru veterani

“Nu vă vom putea mulțumi vreodată îndeajuns pentru serviciul vostru! Ați trăit în vremuri grele, ochii voștri au văzut ororile răboiului, bolilor și sărăciei. Ați rămas demni și drepți în fața drapelului.
Vă purtați uniforma mândri la toate festivitățile și veniți întotdeauna să îi încurajați pe tinerii militari ce abia își deschid aripile.

Vrem să știți că sunteți un model pentru noi! Când vă vedem alături de noi la ceremonii, pe frig sau caniculă, indiferent de sănătatea precară, ne motivați, nu avem niciun motiv să ne plângem.

Sunteți mereu acolo să vă asigurați că viitorul României e în mâini demne, dovadă că dragostea de țară e mai presus de liniștea și odihna voastră. Ne amintiți că, odată îmbrăcată, uniforma ne va urmări toată viața, suntem militari pe viață, datoria noastră nu se termină la pensionare!

Cel mai sincer respect pentru veteranii noștri!

Nu vă vom putea mulțumi vreodată îndeajuns!”, este mesajul transmis, recent, de reprezentanții MApN pentru veterani. (CITEȘTE ȘI: VIAŢA LOR PARE DESPRINSĂ DIN FILMELE DE ACŢIUNE. EI SUNT „VÂNĂTORII” DE BOMBE)



Cancan.ro

Sursa articolului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here