PlayStation 4 nu e o consolă tocmai veche dacă ne uităm la anul apariției, dar aceasta ar putea fi mai aproape de sfârșit decât pare.

Șeful diviziei PlayStation, John Kodera, a declarat că actuala consolă va intra în stadiul de final al ciclului de viață. Asta ar putea avea un impact negativ asupra diviziei de gaming în general, însă n-ar trebui să le plângem prea tare acestora, deoarece subscripțiile plătite ar putea fi capabile să acopere lipsa vânzărilor hardware.

E important de reținut că Sony nu va scoate din fabricație PlayStation 4 acum sau în viitorul apropiat, desigur. Sistemul încă se vinde bine și mai sunt o mulțime de titluri exclusive pregătite pentru acesta.

Cel mai probabil, anunțul făcut de Kodera se referă mai degrabă la vânzări. Dacă anul trecut au fost vândute 19 milioane de console, previziunile pentru anul acesta merg doar către 16 milioane de unități, iar trendul descendent va continua, cel mai probabil.

Consola are aproape cinci ani de existență deja, iar dacă ne uităm la istoricul altor console, e încă un motiv în plus să înțelegem afirmația făcută de John Kodera. Momentan, PS4 a vândut 79 de milioane de unități, ceea ce e extrem de aproape de cele 80 de milioane de unități vândute de PS3 până în 2013.

De asemenea, Kodera a afirmat că perioada care începe acum și care se întinde până martie 2021 va fi una în care PlayStation va pierde puțin din avânt, doar pentru a merge pe noi culmi în viitor. Chiar dacă nu pare clar la ce se referă, e foarte probabil ca în acea perioadă să vedem apariția lui PlayStation 5 și intrarea într-un nou ciclu al consolelor.

Sursa articolului