Atunci când aleg să-și achiziționeze un automobil nou, mulți dintre potențialii cumpărători sunt bombardați cu o mulțime de opțiuni, unele utile și care merită banii, iar altele de-a dreptul nefolositoare.

Am încercat să compun o listă cu acele opțiuni nefolositoare care nu merită să fie achiziționate. Asta mai ales dacă viitorul posesor nu dispune de prea multe resurse financiare.

Faza lungă automată

Aceasta este una dintre opțiunile fără de care orice șofer ar putea trăi liniștit. Concret, faza lungă se oprește în mod automat atunci când conducătorul auto merge în spatele altei mașini sau când vine un automobil de pe constrasens. E clar, este o opțiune nefolositoare, mai ales pe drumurile intens circulate acolo unde nu prea se poate utiliza faza lungă.

Cruise Control Adaptiv

Cruise Control

Opțiune de Cruise Control Adaptiv este un sistem care îi permite automobilului să accelereze și să frâneze în funcție de masina din fața sa. Acest accesoriu este cât se poate de util pe autostrăzile din Occident, însă în România devine nefolositor, mai ales la cât de haotic conduc șoferii de la noi. În fond, cu i-ar plăcea să fie înfrânat de fiecare dată când un alt participant la trafic depășește și apoi se repliază pe banda sa?

CD playerul și, în acest caz, tot ce are disc (sau casetă)

Suntem în anul 2018 și era CD playerului a apus. Sunt puțini cei care mai au muzică depozitată pe „bătrânul” CD. Acum, fișierele muzicale se stochează fie pe telefoanele inteligente, fie pe stickuri de tot felul.

Trapa de plafon

Trapa

Acesta este un accesoriu care era la modă pentru automobilele fabricate în anii ’90-  2000, ce nu dispuneau la vremea respectivă de aer condiționat. Trapa din plafon a devenit astăzi inutilă. De ce? Aceasta nu poate fi utilizată iarna din motive lesne de înțeles. Și nici vara, pentru că e greu de crezut că automobilul nu dispune de aer condiționat.

Pilotul automat

Opţiunea pilotului automat îi conferă şoferului un plus de relaxare pe drumurile drepte. Mai mult, odată activată, conducătorul auto își poate dezmorți piciorul pe care nu-l mai ține blocat pe pedala de accelerație. Totuși, în țara unde nu există mai mult de câteva sute de kilometri de autostradă, și da, ne referim la România, această opțiune nu este deloc viabilă.

Sistem de monitorizare a presiunii în pneuri

Acesta este un sistem care îl avertizează pe șofer dacă presiunea din anvelopele unui automobil este sub limita specificată de constructor, în timpul deplasării automobilului. Trebuie spus că opțiunea este bună doar dacă nu este plătită suplimentar. Altfel, nu e greu să treci pe la vulcanizare o dată pe an pentru a verifica presiunea din anvelope. Cel puțin până vor apărea pe piață anvelopele viitorului.

Centuri de siguranță față reglabile pe înălțime

Au fost vremuri în care părinți noștri străbăteau drumurile patriei la volanul bătrânelor Dacii 1300 care nu erau dotate cu centură. Apoi, a apărut centura de siguranță, unul dintre cele mai inovatoare accesorii în materie de siguranță.

Totuși, reglabilă pe înălțime? E deja cam mult și cam costisitor, mai ales că le reglezi o dată și bine. Când șoferul se urcă pentru prima dată la volanul automobilului său.

Padelele de la volan pentru schimbarea vitezelor

Există mașini automate care au ca opțiune faimoasele padele de la volan pentru schimbarea treptelor. Totuși, cei care își achiziționează o mașină cu cutie automată, fac acest lucru tocmai pentru a scăpa de schimbatul vitezelor.

Sistem de navigație

Multe automobile au posibilitatea achiziționării unui sistem de navigație, un așa zis GPS (Global Positioning System). Totuși, în era telefoanelor inteligente, unde aplicația Waze este la liber, de ce și-ar achiziționa cineva un astfel de sistem de navigație?

Care sunt cele mai ciudate opțiuni puse vreodată pe o mașină?

Fiat

De-a lungul timpului, producătorii de automobile au uimit lumea cu opțiuni care mai de care mai ciudate. Printre cele care au rămas în memoria colectivă se numără plafonul cu “stele” al Rolls Royce. Acesta era chipat cu 1.600 de lumini ce amintea de cerul înstelat. Prețul era de 12.000 de dolari.

De neuitat este și Aspirator Honda Odyssey. Da, exact așa cum spune și numele, japonezii au dotat Honda Odyssey cu un aspirator. Cât cereau pentru minunăție? Încă 2.500 de dolari.

Și Fiat 500 a intrat în acest top. Italienii s-au gândit că n-ar fi rău ca micuțul model să fie accesorizat cu o apă de colonie care să se afle în suportul destinat paharelor.

Cât de repede se devalorizează un automobil nou

Cei ce doresc să-și achiziționeze o mașină nouă, trebuie să fie conștienți că aceasta se va devaloriza extrem de repede. Bahr&Fess, o companie germană de consultanţă, a realizat o cercetare în urma căreia au ajuns la concluzia că un automobil nou pentru care se plătește în jur de 10.000 de euro se devalorizează, în medie, cu circa 24,2% după primul an de la înmatriculare şi cu procente cuprinse între 5% şi 6% în fiecare dintre următorii ani de folosire.

Sursa articolului