OnePlus 6 vine și în ediție limitată cu tematica Avengers: Infinity War. Carcasa lui OnePlus 6 are un design special, ca să te facă să te simți ca Iron Man.

După cum ne-am obișnuit deja, OnePlus lansează odată cu fiecare model premium nou și o ediție limitată a telefonului inspirată din cel mai popular film al momentului. În cazul de față, este vorba despre Avengers: Infinity War.

OnePlus 5T a avut și el o ediție limitată, inspirată din Star Wars: Force Awakens, dacă-ți mai amintești. Cei de la OnePlus au continuat parteneriatul cu Disney pentru a crea câteva unități cu un design special, în scopul de a atrage mai mulți entuziaști, desigur.

OnePlus 6 Marvel Avengers Edition s-ar putea să nu te surprindă la fel de mult pe cât te-ai aștepta, dar telefonul în sine are un design atrăgător.

Referința la film este evidențiată chiar și pe cutie, pe care se află inscripționată insigna Avengers. Îți dă impresia că însăși liga răzbunătorilor ți-a livrat un telefon OnePlus, iar acesta e un sentiment reconfortant pentru mulți fani ai eroilor Marvel.

În interior, ai telefonul OnePlus 6, o carcasă cu masca lui Iron Man (cam în același fel în care OnePlus 5T avea o carcasă cu msca lui Kylo Ren, din Star Wars) și un fel de medalion auriu care corespunde fiecărui răzbunător. Mai găsești, desigur, și acumulatorul și un cablu USB tip C.

oneplus 6 avengers iron man

Revenind, acele medalioane ar putea să nu-ți spună nimic interesant. Ei bine, la acest capitol s-ar putea să nu mai fii atât de entuziasmat de acest OnePlus 6 Marvel Edition. Fiecare cutie cu Avangers conține câte un medalion diferit care se colecționează, pentru a realiza insigna Avengers.

Deci, da, dacă vrei să ai o insignă aurie, cu aspect autentic, trebuie să cumperi mai multe unități din ediția limitată. Compania OnePlus îți promite însă că dacă reușești să realizezi insigna, te așteaptă o surpriză. Nu au dezvăluit care va fi premiul, altfel n-ar mai fi o surpriză.

În ceea ce privește telefonul, OnePlus 6 în ediție limitată vine cu un design inedit, cu spate din sticlă și o culoare purpurie întunecată care pe mine mă duce cu gândul la costumul lui Black Panther, dar nu sunt sigur. Jos, pe spate, apare din nou insigna Avengers, inscripționată cu auriu.

oneplus 6 avengers iron man

În ceea ce privește specificațiile tehnice, pe care le găsești aici, ele sunt aceleași ca pe orice OnePlus 6, cu diferența că în ediția limitată primești spațiu de stocare mai mare. OnePlus 6 Marvel Avengers Edition este singurul model care vine cu memorie ROM de 256 GB.

Și dacă vrei să protejezi telefonul, OnePlus îți oferă șansa să nu dai banii pe o husă sau carcasă ieftină și inestetică. În cutie, după cum am mai spus, găsești o carcasă creată special pentru „răzbunătorul” OnePlus 6, sub forma măștii lui Iron Man. Culoarea ei, însă, pe mine mă duce cu gândul mai degrabă la War Machine.

Sursa articolului

Adaugă comentariu