Muzeul comunismului prinde contur în localitatea natală a dictatorului

0
15

Muzeul Județean Olt a lansat o provocare inedită locuitorilor din județ care mai păstrează diverse obiecte din perioada comunistă. Să le doneze muzeului, urmând ca, peste câteva luni, aici să fie organizată o expoziție inedită. Planul prevede să se înființeze și un muzeu al comunismului în localitatea Scornicești, în care s-a născut Nicolae Ceaușescu. Apelul conducerii muzeului a fost imediat recepționat de oameni, care au donat până acum sute de obiecte, de la celebrele televizoare pe lămpi, tablouri cu fostul dictator, până la cravate de pionier. (VEZI ȘI: POVESTE INCREDIBILĂ. FOSTUL POLIŢIST ŞI-A TRANSFORMAT CASA ÎN MUZEU)

Donatori de unde nu te aștepți

Medicul Tiberiu Spirescu, unul dintre donatorii-fruntași

Tiberiu Spirescu, medic stomatolog din Slatina este unul dintre zecile de slătineni care au călcat pragul Muzeului din Slatina, atunci când au aflat că muzeografii îşi doresc tot mai multe lucruri care duc cu gândul la “era” comunistă. A venit cu o maşină plină cu radiouri, televizoare pe lămpi, decoraţiuni şi un ceas. (CITEȘTE AICI: CE ASCUND TUNELURILE SECRETE DE SUB FOCŞANI)

„Mi-am amintit că acasă am, stând la casă, am avut loc şi am zis: «Ia stai că avem şi noi ceva pe aici». Și m-am dus am căutat şi am găsit, am găsit ceva chiar foarte bun pentru o asemenea expoziţie”, spune donatorul pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.

“Nimeni nu poate scoate perioada comunistă din istoria noastră”

O parte din obiectele donate pentru noul muzeu

Un televizor, o vioară, un radio cu pick-up, două perechi de schiuri, o undiţă, cărţi, mileuri, jucării, tablouri, unul dintre ele chiar cu dictatorul Nicolae Ceauşescu, şi multe alte lucruri din vremea comunistă deja au fost donate muzeului, însă în continuare oltenii sunt aşteptaţi să facă donaţii.

„Nimeni nu poate scoate perioada comunistă din istoria noastră recentă. Vă invităm așadar să retrăim pas cu pas epoca în care părinții noștri au trebuit să ne crească muncind în trei schimburi, iar noi, generația copiilor «decreței» sau a celor cu «cheia la gât», să ne găsim «pasiuni» precum cititul, muzica, șahul, colecționarea de timbre poștale, surprize din pachetele de gumă de mestecat, cartoane din cutiile de chibrituri, capace de sticle, practicarea unor sporturi, participarea la construirea de navomodele și rachetomodele, confecționarea ierbarelor, insectarelor și a caietelor tip oracol…”, spune Laurenţiu Guţică, directorul Muzeului Judeţean Olt. (NU RATA, AICI: E CEL MAI MARE COLECȚIONAR DE HALBE DIN ROMÂNIA)

Copiii au impresia că sunt povești

Medalii și diplome din perioada comunistă

Conducerea Muzeului Judeţean Olt recunoaşte că nu se aştepta ca oamenii să devină aşa de receptivi şi se bucură de numărul mare de obiecte pe care deja locuitorii le-au donat.

„Ideea ne-a venit mai demult, însă a venit momentul să o punem în plan pentru că mâine-poimâine împlinesc 50 de ani şi copiii mei mă întreabă cum am trăit când eram în liceu sau elev şi când le spun de multe ori nu le vină să creadă. Au impresia că sunt poveşti „, adaugă Laurențiu Guțică, directorul Muzeului Judeţean Olt, pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.

Expoziția va fi organizată cel mai probabil în vară, după care toate obiectele vor ajunge în muzeul care va fi înființat în orașul Scornicești, localitatea natală a lui Nicolae Ceaușescu. (VEZI ŞI: Am aflat povestea scriitorului care şi-a transformat casa părintească în muzeu)



Cancan.ro

Sursa articolului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.