Vanitatea umană nu a avut vreodată limite, chiar și pe vremea când social media nu exista, iar modurile prin care oamenii au căutat să arate mai bine de-a lungul timpului par de-a dreptul ridicole.

Frumusețea și tinerețea sunt considerate idealul suprem – deloc surprinzător, chiar dacă dezamăgitor. Din acest motiv, lumea a căutat să îmbunătățească și să conserve aceste două trăsături în mod constant. Mai jos vei găsi o listă cu cele mai bizare moduri prin care oamenii au căutat să își schimbe înfățișarea.

Înfrumusețarea prin arderea feței

frumusete

Ritualul prin care ți se dă foc la față de dragul gândului că vei arăta mai bine este popular în China. Funcționează cam așa: terapeuții pregătesc un prosop înmuiat în substanțe misterioase și alcool, pe care îl pun pe fața ta și îi dau foc. Câteva secunde mai târziu, focul este stins cu un alt prosop.

Teoretic, întregul proces ajută la prevenirea ridurilor, împrospătarea pielii și relaxarea mușchilor faciali. Practic, este terifiant și nu merită posibilele riscuri.

Scoaterea pistruilor cu un instrument care pare desprins din „Saw”

frumusete

Astăzi pistruii sunt văzuți ca un simbol al frumuseții, dar nu a fost mereu așa. Cândva, oamenii erau dispuși să fie conectați la un dispozitiv care părea să le scoată ochii și să îi înece în același timp, doar pentru a scăpa de pistrui.

Fizianul italian M. Matarasso a început să folosească dioxid de carbon pentru a îngheța pistruii în anii ’30, conform Little Shop of Beauty Horrors. Ulterior, cu un instrument ascuțit, pistruii erau scoși, iar pielea se vindeca în decursul unei săptămâni.

Dispozitivul de măsurare a frumuseții ce părea un fel de tortură medievală

frumusete

În 1935, compania Max Factor a inventat ceva ce poate ar fi trebuit să rămână la stadiul de idee și atât. Invenția se numea micrometrul de frumusețe. Acesta ar fi ajutat în procesul de identificare a părților feței unei persoane care aveau nevoie să fie îmbunătățite prin machiaj.

Ce-i drept, arată de parcă ai fi purtat o cușcă de papagali pe cap, dar totuși femeile au crezut cândva în dispozitiv. Privind în retrospectivă, acesta din urmă pare să amintească de scena din „A Clockwork Orange” în care Alex este forțat să se uite la imagini violente fără voia lui.

Instrumentul care îți crea gropițe, pentru că de ce nu

frumusete

Gropițele au fost și încă sunt considerate o trăsătură dezirabilă, fie că posesorii lor sunt femei sau bărbați. Totuși, nu toată lumea se naște cu gropițe, motiv pentru care o femeie s-a hotărât să schimbe acest lucru în 1936. Isabella Gilbert a creat un dispozitiv care ar fi creat temporar gropițe celor care îl foloseau. Până să fie denunțat de American Medical Association, dispozitivul chiar a avut succes.

Astăzi, oamenii nu s-au calmat cu privire la gropițe. Se pare că în rândul milenialilor, operațiile plastice de creare a gropițelor sunt foarte populare, conform The Independent.  Efectele sunt valabile doar pentru o lună sau două, iar riscul cel mai mare este apariția de diformități greu de corectat. Prețurile pentru o asemenea operație variază înte 800 și 2.500 de dolari.

Măștile horror de prevenire a ridurilor

frumusete

Ridurile au fost mereu considerate ceva rușinos – cum îndrăznește o persoană să îmbătrânească și să arate asta? Astfel, în anii ’20, femeile sperau că dacă vor folosi această mască, pielea lor va rămâne tânără, perfectă și lipsită de riduri etern.

Poate că soluția pentru oamenii care nu pot suporta gândul că nu sunt nemuritori nu este să elimine ridurile, ci să își angajeze un terapeut care să le explice care-i faza cu procesul de îmbătrânire.

Masca tinereții care promitea să dea ceasul înapoi

frumusete

Odată cu înaintarea în vârstă, pielea își pierde – în mod firesc – din fermitate. Cu ce soluție a venit profesorul Eugene Mack? Cu un dispozitiv pe care oamenii îl montau pe cap și îl foloseau pentru a-și masa și modela fața în fel și chip, numit Curves of Youth.

Acest Curves of Youth promitea să prevină sau repare apariția gușei și să ofere pielii prospețime tinerească. Mai mult, promitea să ofere un contur al feței mai blând, mai rotund, pentru cei care aveau fețe cu un contur mai puternic. Promisiunile nu și le-a îndeplinit, dar măcar i-a făcut pe oameni să spere că gușa lor se poate duce fără să renunțe la mâncarea mizerabilă.

Dispozitivele stupide de mărire a buzelor

frumusete

Din cine știe ce motiv, adolescentele de pretutindeni au hotărât acum câțiva ani că trebuie să aibă buzele încărcate de botox ale vedetei de reality-show Kylie Jenner, doar că… fără botox. Atunci când există cerere, există și ofertă – așa a apărut micul dispozitiv care te asigura că vei avea buze mai mari pe cale naturală.

Practic, trebuie să îți pui un soi de capac deasupra buzelor, astfel încât să formeze un vid. La rândul său, vidul va crea un efect de mărire a buzelor, deși temporar – măcar așa vei avea buze umflate și ridicole fără să îți fi cheltuit salariul pe o lună.

Masca de gheață care făcea ravagii la Hollywood

frumusete

Compania Max Factor a venit cu multe idei bizare, pe lângă cea a dispozitivului care îți arată unde să te machiezi pe față. Este cazul acestei măști, Hangover Ice Mask, care era folosită de celebrități în 1940.

Masca era făcută aproape în întregime din gheața și teoretic reducea aspectul de față umflată, ca de după plâns. Sună ca un coșmar rece mai mult decât orice altceva, dar asta nu a oprit masca să facă furori în epoca de aur a Hollywoodului.

Sursa articolului