Teoria conspirației este cât se poate de reală și continuă să facă ravagii chiar și în 2018. Mulți aleg să disemineze informații care mai de care despre 11 septembrie, Illuminati și despre cum Pământul este plat. Dar, de obicei, te aștepți ca aceste teorii să vină de la o anumită categorie de oameni, nu de la cercetători NASA.

Mai nou, doi oameni de știință au scris lucrarea „The Silurian Hypothesis”, în care se întreabă dacă este posibil ca omul modern să nu fie prima civilizație de pe Pământ. Gavin A. Schmidt și Adam Frank de la NASA spun că existența unei civilizații industrializate este greu de dovedit, dar merită încercat. „Recordul nostru geologic s-a înregistrat în perioada cuaternară de acum 2,6 milioane de ani. Du-te mai departe de Cuaternar”, a scris Frank.

Acesta spune că nu știe dacă vor găsi fosile ale unei civilizații anterioare. El afirmă că muzeografii cred că acestea sunt comune când, de fapt, fosilele sunt extrem de rare. „Un procent undeva aproape de zero al vieții de pe Pământ a fost fosilizat. O civilizație ar putea rezista o perioadă lungă de timp – sau cel puțin așa o percepem noi – și totuși să nu producă fosile”, mai adaugă cercetătorul NASA.

Aceștia au încercat să explice dacă cercetătorii ar putea găsi dovezi ale acestei specii. Ei spun că fracțiunea de viață care ajunge să se fosilizeze este infimă și variază în funcție de timp și habitat. Prin urmare, ei cred că ar fi foarte ușor de omis o civilizație industrială care a trăit, de exemplu, 100.000 de ani.

Cercetătorii au ales să se concentreze pe urmele chimice lăsate de această „civilizație avansată”. „Dacă formele de viață anterioare s-au industrializat și făceau lucrurile ca noi, s-ar putea să găsim acumulări de azot (cum au îngrășămintele din zilele noastre) sau minerale rare (utilizate acum pentru fabricarea dispozitivelor electronice)”.

Surprinzător, în cele din urmă, cercetătorii au concluzionat că datele aduse nu pot dovedi existența unei civilizații anterioare. „Nu se scriu foarte des lucrări a căror ipoteză nu poate fi susținută. Eu și Gavin nu credem că Pământul a găzduit o civilizație veche de 50 de milioane de ani”, a concluzionat Adam Frank.

Probabil, această concluzie îi liniștește pe moment pe cei mai pragmatici, însă experiența ne-a arătat că nu va trece mult până la următoarea ipoteză revelatoare.

Sursa articolului