LG K30 – detalii oficiale pentru un nou smartphone modest : Gadget.ro – Hi-Tech Lifestyle

 

 



Autor: , Data: 05.05.2018, 00:52

Telefoane Mobile

LG a anunţat un nou smartphone de buget denumit LG K30. Acesta a fost realizat în parteneriat cu T-Mobile şi ar putea ajunge şi în România în oferta operatorului Telekom.

Chiar dacă telefonul este unul modest, acesta este gândit ca un device de abonament pentru cei cu bugete limitate, preţul la liber fiind unul chiar uriaş raportat la specificaţii: 225 dolari. Printre cele mai importante elemente prezente pe LG K30 regăsim display-ul cu rezoluţie HD, camera foto de 13 megapixeli, conectivitatea 4G, HD Voice şi VoLTE, cât şi scanner-ul de amprente.

Din nefericire telefonul vine cu Android 7.1 Nougat preinstalat şi sunt şanse foarte mici să primească update la Android 8.0 Oreo în viitorul apropiat.

Specificaţii complete pentru LG K30:

  • display IPS de 5.3 inch cu rezoluție 1280×720 pixeli, 277 ppi;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 425 de tip quad-core, Adreno 308 GPU, 2 GB RAM, 32 GB spațiu de stocare și slot pentru cardurile microSD;
  • Android 7.1 Nougat;
  • 4G VoLTE, Wi-Fi b/g/n, bluetooth 4.1, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS și GLONASS, radio FM, cititor de amprentă;
  • 13 Megapixeli cu f/2.2, autofocus, LED flash, filmează la 1080p cu 30 fps, cameră frontală de 5 Megapixeli cu f/2.4;
  • baterie de 2880 mAh cu tehnologie de încărcare rapidă, 168 gr. și 8.6 mm grosime.









Despre autor

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 3T, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.



Acest site folosește cookies.
Acest website foloseste „cookie”-uri care sunt stocate pe calculatorul tău.
„Cookie”-urile de pe website-ul nostru nu colectează date personale despre tine. închide

Sursa articolului