Zeci de ani cercetătorii de la NASA au explorat modalităţile posibile de formare a planetelor studiind discurile protoplanetare ce înconjoară stelele tinere. Aceste inele exterioare plate, luminoase, sunt formate din corpuri asemănătoare cometelor care se află la periferia sistemelor stelare la o distanţă faţă de steaua gazdă cuprinsă, în general, între 75 şi 200 de unități astronomice, adică mult mai departe decât se află, de exemplu, Pluto faţă de Soare.

Astronomii din echipa Gemini Planet Imager (GPI) a observatorului South Telescope din Chile au descoperit recent indicii privind formarea unor exoplanete în trei inele subţiri, dar dense, aflate în jurul stelei HR 4796A, ca urmare a fuziunii cometelor de la periferia acestui sistem stelar.

HR 4796A face parte dintr-un sistem stelar binar.

Pe baza luminii reflectate de inelele de materie din jurul stelei HR 4796A cercetătorii au estimat că protoplanetele din jurul acestei stele sunt mai mari decât planeta Pământ, a declarat Carey Lisse din cadrul Johns Hopkins University Applied Physics Laboratory (APL) într-un comunicat de presă.

Inel protoplanetarObservațiile astronomice efectuate cu ajutorul instrumentului Gemini Planet Imager (GPI) al observatorului South Telescope din Chile au evidenţiat variaţii complexe ale strălucirii şi polarizarea luminii în discul protoplanetar al stelei HR 4796A. Credit: Marshall Perrin (Space Telescope Science Institute), Gaspard Duchene (UC Berkeley), Max Millar-Blanchaer (University of Toronto) şi echipa GPI.

Un inel protoplanetar de culoare roşie ce înconjoară steaua HR 4796A a stârnit în mod special interesul astronomilor, deoarece acesta este neobișnuit de compact pentru un sistem stelar tânăr.

„Un inel compact de materie aflat în jurul unei stele atât de tinere reprezintă un lucru neobişnuit, deoarece astfel de inele protoplanetare sunt caracterizate de o mişcare dezordonată a materiei din interiorul lor”, a declarat Lisse în comunicatul de presă.

Nu numai mişcarea ordonată a materiei din acest inel protoplanetar este neobişnuită, ci şi culoarea roșie a inelului. Lisse crede că această culoare se datorează resturilor de comete care au ars odată cu apropierea de steaua HR 4796A.

Cu toate acestea, faptul că discul de resturi materiale din jurul stelei HR 4796A este atât de subțire și de dens, în loc să fie gros și împrăştiat, așa cum s-au așteptat astronomii, reprezintă cel mai surprinzător aspect al acestuia.

„Cometele care se prăbușesc pe aceste planete generează nori uriași de praf care se deplasează cu o viteză mare prin sistemul stelar respectiv.

Credem că o posibilă explicaţie a ceea ce se întâmplă de fapt este aceea că protoplanetele care se formează în aceste inele provoacă aplatizarea acestora prin efectul lor gravitaţional. Inelele protoplanetare devin astfel plate, subţiri şi concentrice, similare inelelor planetei Saturn.

Se pare că în aceste sisteme stelare se formează planete diferite de cele din Sistemul Solar, planete având o masă mai mare decât cea a Pământului, care conţin cantităţi diferite de gheaţă şi rocă, asemănătoare exoplanetelor descoperite de telescopul Kepler”, a declarat Lisse în comunicatul de presă.

Chiar dacă aceste inele protoplanetare diferă de la un sistem stelar tânăr la altul, multe alte lucruri trebuie să se întâmple înainte ca din aceste inele să apară planete gigant formate din gaz.

De ce durează atât de mult până la apariţia planetelor exterioare în aceste sisteme stelare, după ce inelele primare formate din gaz au fost îndepărtate, este un mare mister”, a declarat Lisse.

Concluziile cercetătorilor au fost publicate în Astronomical Journal.

Sursă: Futurism

Sursa articolului