Îl mai știți pe Valentin Dinu? Cum arată acum concurentul preferat al Andrei de la “Romanii au talent”

0
9

Valentin Dinu a devenit cunoscut în 2011, pe scena “Românii au Talent”, vocea lui, dar și atitudinea caldă cucerind rapid inimile tuturor. O dată cu aprecierea telespectatorilor, acesta a reușit să câștige și simpatia Andrei, cântăreața mărturisind în repetate rânduri că este preferatul ei.

La momentul respectiv, Valentin Dinu lucra la o spălătorie auto. După ce a participat la show, a dispărut din lumina reflectoarelor. Iată că acum a revenit în forță, pe scenă! La emisiunea “Cântă acum cu mine”, unde publicul l-a recunoscut imediat.

Sincer am avut emoții mai mari decât la Românii au talent. A fost o experiență foarte tare. Când am văzut 100 de muzicieni au început să-mi tremure mâinile. Mi s-a schimbat foarte mult viața în ultimii 9 ani. M-am căsătorit, am o fetiță de 3 ani și cântă. Abia aștept un duet Maia-Valentin Dinu. Mi s-a schimbat viața și sunt foarte fericit”, a declarat Valentin Dinu, potrivit viva.ro.

Valentin Dinu, preferatul Andrei!

Valentin Dinu a fost preferatul meu din primul sezon ‘Romanii au talent’. Atunci i-am promis că, indiferent de locul ocupat în finală, vom face un duet. Valentin este o voce foarte bună și sper să ajungă cât mai sus”, declara Andra în 2011.



Cancan.ro

Sursa articolului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.