Când statul e incapabil să mai întrețină drumurile, e rândul privaților să ia măsuri. Așa a procedat o pizzerie, care s-a apucat să astupe gropile din asfalt, de dragul livrării produselor sale în siguranță.

Este vorba de Domino’s Pizza, ai cărei angajați s-au săturat să mai livreze pizza pe drumurile distruse din Statele Unite ale Americii. Da, se pare că sunt probleme similare și la case mai mari, nu doar la noi. Numai că acolo oamenii au înțeles să se descurce și singuri, fără ajutorul statului.

Starea proastă a drumurilor afectează pe fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu, dar transportatorii au cel mai mult de suferit. Companiile ale căror vânzări se bazează foarte mult pe livrări, pot avea pierderi uriașe din cauza unor drumuri cu gropi. Ele afectează mașinile firmei și duc la întârzieri care nu sunt tolerate de clienți.

În consecință, Domino’s Pizza, una dintre cele mai cunoscute pizzerii din SUA, a decis să ia măsuri și să-și investească propriii bani pentru repararea drumurilor.

Patronul Domino’s Pizza a angajat mai mulți lucrători care au avut misiunea de a rezolva ceea ce statul nu i-a pus să facă.

pizza gropi

Până acum, muncitorii au astupat deja câteva găuri în mai multe orașe americane: în Burbank, din California, unde au fost reparate cinci găuri, în Bartonville, din Texas (opt găuri) și alte 190 de găuri prin Milford (Delawre) și Athens (Georgia).

Dar nu au fost lucrări obișnuite. Fiecare groapă astupată din asfalt a fost marcată cu logoul pizzeriei și mesajul „Oh yes we did/Oh da, am făcut-o”.

N-ar fi rău dacă și la noi ar lua unele pizzerii o astfel de inițiativă, dar ceva îmi spune că vor avea mai mult de lucru. Și așa pizza ajunge destul de greu la ușă după ce comanzi. Sigur, Domino’Pizza e una dintre cele mai mari pizzzerii, așa că au avut un buget pe măsură din care să-și permită finanțarea unor lucrări de infrastructură.

Sursa articolului