Sergio Tapiro a fotografiat vulcani timp de 14 ani și a făcut peste 300.000 de poze pentru a surprinde un moment inedit. Acesta a reușit să fotografieze Vulcanul Colima, chiar în momentul în care erupea.

Tapiro a început să fotografieze vulcani în 2002 – o provocare care necesită o răbdare ieșită din comun. În decembrie 2015, acesta și-a luat sacul de dormit, aparatul foto și trepiedul, și a plecat către Muntele Colima, unde a petrecut 20 de zile pândind vulcanul.

Vulcanul Colima 1

Răbdarea acestuia i-a fost atunci răsplătită, deoarece vulcanul a început să prindă viață și să eurpă. Pe lângă faptul că fotograful a reușit să surprindă acest moment rar, fotografia mai conține și un fulger uriaș care face captura cu atât mai specială.

Tapiro a declarat că a fost șocat atunci când a văzut ecranul camerei și că fotografia este un dar pe care natura i l-a dat.

Sublima fotografie este câștigătoarea concursului „Fotografia de călătorie a anului 2017”. „Un moment puternic, capturat în cel mai frumos mod – imaginea lui Sergio a urcat în top printr-un consimțământ unanim”, a declarat Molly Roberts, unul dintre membrii juriului din acest an.

Vulcanul Colima 2

Aceasta a mai spus că Sergio și-a îndreptat obiectivul către vulcan timp de 15 ani, iar concentrarea lui ieșită din comun se regăsește în frumoasa fotografie a vulcanului care erupe.

Fotograful spune că, uneori, a avut impresia că vulcanul glumește. „Poți să te uiți la el timp de 16 ore, iar când să-ți strângi echipamentul și să conduci spre casă, observi în oglinda retrovizoare că vulcanul explodează”, a declarat el.

De asemenea, Sergio a precizat că a trăit mereu cu frica că vulcanul o să eurpă și că el nu o să fie acolo să surprindă momentul. Tapiro și-a deschis chiar și un restaurant modest în acea zonă pentru a se asigura că este mereu în apropierea vulcanului.

Vulcanul Colima 3

Acesta a mai precizat că intenționează să viziteze alți 15 vulcani din Mexic în următorii cinci ani, dar că Muntele Colima va rămâne mereu special pentru el. „Este pasiunea vieții mele, iubesc acest vulcan”, a mai declarat fotograful.

Sursa articolului