O hartă a Europei de la începutul secolului XX îți arată că propaganda poate îmbrăca diverse forme, iar uneori e chiar amuzantă.

De multe ori, și din propagandă ai ce de învățat, dacă știi unde să te uiți. Toate marile puteri europene au avut tendințe imperialiste și au subjugat, sub diferite forme, statele mai mici, dar, la sfârșitul  secolului al XIX-lea, Rusia părea cel mai amenințător imperiu.

Imperiul Rus a fost în continuă expansiune, încă din timpul apariției Rusiei Kievene, iar la finalul celui de-al XIX-lea veac, era pe punctul de “înghiți” tot în cale și ar fi reușit, dacă țarismul n-ar fi intrat în declin și dacă n-ar fi existat Revoluția Bolșevică de la începutul secolului următor.

harta propaganda

Un cartograf britanic din acea perioadă exact asta a vrut să ilustreze într-o hartă. Dar nu este o hartă ca oricare alta. Este una care scoate în evidență trăsăturile culturale distinctive ale fiecărui stat european, iar Rusia este văzută ca o caracatiță uriașă ce vrea să cuprindă cu tentaculele întreaga Europă.  Caracatița rusească reușește să sugrume cu tentaculele sale Polonia, Finlanda și China și chiar să atingă Turcia, Afganistan și Persia (Irakul de azi).

harta propaganda

Harta a fost realizată în 1900, de către Frederick Rose și, cu toate că exemplifică destul de bine tendințele politice ale acelor vremuri, harta este una de propagandă, care a fost luată ca model și multe altele au apărut apoi și în alte state.

Aceste hărți oferă într-o manieră comică detalii despre cultura, politica și arta țărilor reprezentate fie sub forma unor personaje umane reprezentative pentru acele state, fie sub forma unor animale la fel de ilustrative.

harta propaganda

Britanicul Rose a comparat pentru prima dată Rusia cu o caracatiță în 1877 și n-a fost singurul care a văzut în Imperiul Țarist cel mai mare rău al lumii. Însă fiecare stat de atunci avea propriile temeri. Francezii, japonezii și naziștii au văzut harta lumii în mod diferit.

Pentru francezi, de exemplu, Winston Churchill, premierul Marii Britanii, era văzut ca o caracatiță. Mda, a fost o vreme când noi românii eram pe lista lor de prieteni, iar englezii nu. Vremurile se schimbă însă, dar propaganda nu. Ea e omniprezentă oriunde și în orice epocă istorică. Doar mijloacele de diseminare diferă.

harta propaganda

Azi, aceste hărți sunt disponibile publicului în cadrul unei expoziții din Londra, întitulată  War Map, pentru că ele au apărut, în general, în perioadele tulburi ale istoriei de acum o sută de ani. Sunt reliefate mai multe perioade istorice, cum ar fi Războiul Burilor, cele două războaie mondiale și chiar Războiul Civil din Rusia, care a precedat Revoluției Bolșevice din 1917.

Sursa articolului