Cercetătorii au fost interesați dintotdeauna să afle în ce condiții au trăit animalele preistorice, iar tehnologia îi aduce acum mai aproape de un răspuns. O cercetare sugerează că animalele timpurii s-au dezvoltat într-un climat similar celui în care au locuit dinozaurii.

Studiul a fost condus de Universitatea Leicester, în cadrul unei colaborării internaționale cu alți oameni de știință. Aceștia au analizat climatul Pământului de acum jumătate de miliard de ani și au combinat modelele climatice cu analiza chimică a fosilelor. Mai precis, ei au studiat cochiliile fosilelor, cu o lungime de aproximativ 1 mm.

Acest interval de timp este cunoscut pentru „Explozia cambriană”, perioadă în care apar primele fosile ale grupurilor de animale. Tot atunci au apărut primele animale cu cochilie, care au fost utilizate de cercetători.

Oamenii de știință au crezut mult timp că perioada Cambriană a avut o climă caldă, în care nu existau ghețari permanenți. Până în prezent, cercetătorii și-au făcut o idee despre climatul cambrian datorită tipurilor de rocă găsite.

Datele obținute din micile cochilii fosilizate și modelele climatice arată că temperaturile apei depășeau 20 grade Celsius. Iar asta se aseamănă mai mult cu clima din perioada târzie a Cretacicului.

Thomas Hearing, doctorand la Universitatea Leicester spune că pentru a măsura temperaturile mării de acum jumătate de miliard de ani, trebuie să folosească date porxy. Acestea sunt cantități măsurabile care răspund la schimbarea variabilelor climatice, cum ar fi temperatura.

El mai spune că în acest studiu au folosit rapoarte de izotopi de oxigen. „Apoi am folosit acidul pentru a extrage fosilele de aproximativ 1 mm, din blocurile de calcar Shropshire din Marea Britanie”. Acestea aveau o vechime de 515 – 510 milioane de ani.

Examinarea fosilelor a arătat că unele dintre ele au cochilia foarte bine conservată, iar structura chimică a acestora nu s-a schimbat deloc din perioada Cambriană.

Analizele izotopilor de oxigen din aceste fosile au indicat temperaturi foarte calde, undeva între 20 și 25 grade Celsius. Pentru a vedea dacă datele sunt fezabile, cercetătorii au efectuat simulări ale modelului climatic pentru Cambrianul timpuriu. De asemenea, acestea au indicat temperaturi similare cu climele mai recente – cum ar fi mezozoicul târziu.

Sursa articolului