În vara anului trecut testam prima generație de EcoSport, aflată atunci la sfârșitul carierei. Pe 12 octombrie 2017 demara producția actualului EcoSport, la fabrica Ford din Craiova. Ați primit deja primele impresii după acel eveniment de lansare, iar acum este timpul să vedem pe larg care sunt diferențele între cele două generații ale micuțului SUV.

Din fericire putem face o comparație cât se poate de corectă, căci și de data aceasta am primit la test un EcoSport cu același motor de 1 litru, în aceeași versiune de putere. Mai mult, pentru review-ul de anul trecut a fost bifată echiparea S-Line, una cu valențe sportive, la fel ca cea de acum, trecută la denumirea ST-Line.

Vom vedea evoluția lui Ford EcoSport pe parcursul recenziei, deocamadată să analizăm specificațiile pentru versiunea 1.0 EcoBoost cu 140 CP și cutie manuală cu 6 trepte.

Specificații pentru Ford EcoSport ST-Line 1.0 EcoBoost 140 CP M6

Specificatii Ford EcoSport 2018 ST-Line 1.0 EcoBoost 140 CP M6

Design exterior și interior

Noul EcoSport păstrează liniile generale ale caroseriei vechii generații, realizezi imediat că actualul model este mai degrabă un facelift pronunțat decât un model complet nou. Reușește totuși să creeze o imagine proaspătă, cu o înrudire evidentă cu frații mai mari din gama SUV propusă de Ford pentru Europa. Kuga și Edge sunt cu siguranță mai bine proporționate, dar acum și EcoSport pare mai matur, mai actual.

Încă persistă impresia că este mai înalt decât este lat. Cu toate acestea, liniile drepte clare, muchiile ascuțite și bosajele aripilor ceva mai evazate aduc cu sine o imagine generală mai plăcută ochiului. Nu l-aș numi pe EcoSport drept unul dintre arătoșii clasei din care face parte, dar parcă nici ”rățușca cea urâtă” nu este.

Versiunea ST-Line aduce câteva elemente optice care individualizează un EcoSport astfel echipat față de alte variante, precum Trend ori Tinanium. Avem o grilă față vopsită în negru, ce se asortează cu plafonul. Nuanța închisă a acestuia se continuă și către cei trei montanți, în timp ce kit-ul exterior special completează pachetul sport.

Rămâne ca fiecare să aprecieze designul exterior în funcție de preferințe, eu las aici pentru voi o galerie de imagini spre a vă decide de care parte sunteți: a celor ce apreciază noul look, ori a celor ce nici de data asta nu sunt convinși.

La fel ca generația anterioară, Ford EcoSport 2018 apelează la Fiesta spre a-i dona mare parte din componente. Layout-ul general este aproape identic, iar asta nu este nici pe departe ceva rău. Aspectul este plăcut, modern, în timp ce materialele nu au ajuns la nivelul Fiestei. Este evident progresul făcut în dreptul plasticelor și al finisărilor, dar rămân totuși multe materiale de calitate mai slabă. Oricum ar fi, față de vechiul EcoSport, noul model vine mult mai aproape de pretențiile clienților europeni.

Echiparea ST-Line propune câteva elemente diferite și în interior. Avem tapițerie acoperită parțial cu piele și cusături roșii, contrastante. Aceleași cusături sunt și pe volan, alături de piele perforată în dreptul mâinilor, pe frâna de mână și la schimbătorul de viteze.

Spațiul pe locurile din față este generos, orice persoană își poate găsi o poziție confortabilă. Scaunele nu sunt cel mai bine profilate, șezutul a rămas cam scurt și cam îngust, iar susținerea laterală putea fi și ea mai pronunțată, mai ales având în vedere că vorbim despre echiparea ST-Line, una cu pretenții sportive.

Pe bancheta spate este loc suficient pentru doi adulți, spațiul la cap și la genunchi fiind mulțumitor. Lățimea interioară nu va permite acomodarea confortabilă pentru trei pasageri adulți pe distanțe lungi.

Spațiile de depozitare din interior sunt destule și chiar suficient de spațioase. Buzunarele ușilor față sunt largi, avem și loc pentru telefonul mobil în fața schimbătorului de viteze, iar cotiera centrală este extrem de adâncă, atât cât să încapă acolo chiar și un PET de peste 1.5 litri. Torpedoul nu este cel mai spațios, dar deasupra lui mai găsim un loc unde pasagerul față poate ține telefonul mobil, spre exemplu.

Volumul portbagajului a rămas la un nivel similar cu al primei generații. Ford EcoSport 2018 nu excelează aici, dar nici nu stă extrem de rău. Cu circa 350 de litri se dovedește suficient pentru o familie tânără, cu maxim 2 copii. Însă nu volumul reprezintă marea problemă a portbagajului, cât modul de deschidere. Era perfect dacă noul model ar fi adoptat un haion în locul ușii cu deschidere laterală:

Foarte neinspirată a fost decizia de a păstra acest mod de deschidere. Pentru un SUV de oraș, ce va putea fi strecurat în spații mici de parcare, rămâne mereu problema accesului către portbagaj. Unul dintre minusurile evidente, cu care orice client de EcoSport va trebui să se obișnuiască pe perioada utilizării.

Motor și cutie de viteze

Motor Ford EcoSport 2018 ST-Line 1.0 EcoBoost 140 CP M6

Spuneam că avem posibilitatea de a compara Ford EcoSport 2018 cu modelul pe care l-am testat anul trecut, inclusiv pe partea de motorizare. Am primit din nou spre test EcoBoost-ul de 1 litru, tot în versiunea ce dezvoltă 140 CP la 6000 rpm. Cuplul maxim a rămas și el neschimbat – 180 Nm, cu toate că acum este disponibil la o turație un pic mai ridicată: de la 1500 rpm, față de 1400 în trecut.

Acest motor rămâne extrem de plăcut în exploatare, elastic și cu resurse suficiente la orice turație. Trage bine de la 1400 rpm și își menține același avânt până la turația de putere maximă. Este silențios până la circa 3500 rpm și nu produce vibrații pe toată plaja de turații.

Deși puterea de 140 CP ar putea fi considerată suficientă cât să imprime un caracter cu adevărat dinamic micuțului SUV, nu este chiar așa. Departe de a putea fi considerat leneș, Ford EcoSport 2018 cu motorul EcoBoost de 1 litru și 140 CP nu se prezintă cu adevărat vioi.

Iar pentru acest comportament putem da vina pe cutia de viteze. Da, este adevărat că a primit acum 6 trepte, față de modelul de anul trecut pe care l-am criticat pentru cele doar 5 rapoarte, dar este vorba despre 6 trepte etajate mult prea lung.

Un SUV din clasa mică se presupune că va folosit preponderent prin oraș, iar o etajare mai scurtă a celor 6 trepte era de preferat. Nici măcar treapta a 2-a nu poate fi pe placul amatorilor de senzații sportive, fiind prea lungă. Următoarele 4 sunt în aceeași notă, iar asta înseamnă că depășirile la viteze extra urbane trebuie făcute cu grijă, reprizele având mult de suferit din cauza etajării lungi a treptelor.

Cursa levierului nu este cea mai scurtă, iar manevrarea acestuia nu lasă nici ea o impresie de sportivitate. Chiar și așa, schimbările rapide de treaptă nu reprezintă o problemă, la fel ca și selectarea exactă a treptei dorite.

Ținută de drum, performanțe și consum

Anul trecut descopeream un EcoSport cu o ținută de drum axată pe confort. Acum, Ford EcoSport 2018 schimbă foaia, iar în echiparea ST-Line devine cu adevărat sportiv. Suspensia fermă se traduce într-o dinamică superioară în curbe, schimbările bruște de direcție nu-ți dau fiori și ești mereu în control deplin.

La tot acest comportament contribuie și direcția exactă, ce reușește să-ți ofere un feedback mai mult decât suficient, cu o asistare corectă în funcție de viteza de deplasare. Ford EcoSport 2018 în varianta ST-Line este cu adevărat sportiv, cei ce apreciază o astfel de setare a suspensiei vor fi încântați de modul în care se conduce acest mic SUV.

Pe de altă parte, suspensia rigidă, la pachet cu jante pe 18 inch, înseamnă prea puțin confort pentru pasageri. Cel mai pregnant se simt în interior gropile mici, mai mult sau mai puțin pronunțate. Denivelările medii și mari sunt mai ușor de suportat, însă cei ce caută în mod prioritar confortul ar trebui să se ferească de versiunile ST-Line, la fel și de jantele opționale pe 18 inch.

Performanțele, așa cum am spus mai sus, sunt penalizate de etajarea lungă a treptelor cutiei de viteze. Reprizele au de suferit, la fel ca și accelerația de la 0 la 100 km/h, ce se realizează în aproape 12 secunde. Pentru un motor pe benzină de 140 CP cred că se putea obține o cifră mai bună, mai ales că nu vorbim despre o mașină de clasă medie, ci de un SUV subcompact cu o masă de circa 1350 kg.

Viteza maximă de 188 km/h o consider suficientă pentru o astfel de mașină, chiar dacă nici ea nu este la un nivel similar cu al concurenței.

Consum Ford EcoSport 2018 1.0 EcoBoost 140 CP M6 ST-Line

Consumul real nu este foarte departe de cel anunțat oficial. În fapt, este printre cele mai apropiate de cel din fișa tehnică cu care am avut de-a face. Consumul mediu după mai bine de 500 km rulați a fost cu doar 1.3 litri mai mare față de cel mixt de 5.2 l/100 km afișat în tabelul cu specificații.

Trebuie să spun că nu am mers mai deloc la consum, mare parte din timp am fost alături de alți doi pasageri în mașină și nu de puține ori am călcat serios pedala de accelerație.

Tehnologie și siguranță

Sisteme asistenta pe Ford EcoSport 2018 ST-Line

Un capitol la care EcoSport-ul de anul trecut a dezamăgit a fost nivelul tehnologiei de la bord. Asta din cauză că se baza pe vechiul Fiesta, mașină lansată încă din anul 2008. Acum, Ford EcoSport 2018 se bucură de multe dintre tehnologiile de pe noul Fiesta, așa că nu mai poate fi tras de urechi aici.

Piesa de rezistență de la bord este reprezentată de sistemul de infotainment SYNC 3, o evoluție clară a celor din seria a doua. Fără a propune o interfață spectaculoasă, ci punând accent pe simplitate și operare cât mai facilă, SYNC 3 lasă o impresie plăcută. Mai are momente când apare un ușor lag în preluarea comenzilor, însă experiența de utilizare nu are mult de suferit din cauza asta.

Galerie de imagini cu interfața SYNC 3 de pe Ford EcoSport 2018 ST-Line:

La baza ecranului găsim mereu 5 scurtături către cele mai importante meniuri: Audio, Phone, Navigation, Mobile apps și Settings. Față de SYNC 3 de pe alte modele Ford, vedem că meniul Climate lipsește, întrucât toate comenzile sistemului de climatizare sunt dispuse separat:

SYNC 3 pe Ford EcoSport 2018 suportă atât Apple CarPlay, cât și Android Auto, ceea ce înseamnă că aplicațiile compatibile de pe smartphone vor putea fi aduse direct în interfața sistemului de infotainment de la bordul micului SUV.

SYNC 3 nu este un echipament oferit standard. În locul ecranului de 8 inch (cel mai mare disponibil pe Ford EcoSport 2018), poți primi unul de 4.2 inch, în echiparea de bază, ori unul de 6.5 inch, pentru versiunile intermediare. Inclusiv ST-Line aduce standard display-ul de 6.5 inch, cel de 8 inch fiind disponibil opțional.

Am fost dezamăgit de rezoluția și calitatea afișajului camerei retrovizoare. Pentru 2018 mă așteptam la mai multe detalii din partea unui astfel de echipament, dar abia observi cât de cât clar cele mai apropiate obstacole, restul rămânând în ceață.

În schimb, sistemul audio B&O Play, disponibil opțional, merită avut în vedere de către cei ce apreciază un sunet de cea mai bună calitate. Sunetul este oferit prin intermediul unui amplificator extern de 175W, ce trimite puterea către 9 difuzoare, inclusiv un subwoofer.

Dintre echipamentele incluse în echiparea ST-Line menționez: caroserie în două nunațe contrastante (acoperiș negru ori în culoarea Tiger Eye), grilă față High Gloss Black, jante din aliaj pe 17 inch, suspensie sport, tapițerie parțial piele Mico Dinamica cu cusături roșii, alarmă de perimetru, SYNC 3 cu ecran de 6.5 inch, aer condiționat automat cu încălzire electrică auxiliară, senzori de lumină, de ploaie și de parcare spate, geamuri electrice față și spate, oglinzi exterioare încălzite, reglabile electric, torpedou cu răcire, keyless start, lumini de zi cu LED, iluminare ambientală, computer de bord, cruise control ș.a.

Mașina de test a fost configurată în plus cu sistemul SYNC 3 cu ecran de 8 inch, cu navigație și DAB, senzori de parcare față, cameră video retrovizoare, jante de aliaj pe 18 inch, faruri cu Xenon, geamuri spate fumurii, keyless entry and start, trapă, sistem audio B&O Play, pachet iarnă (scaune față, volan și parbriz încălzite), oglinzi exterioare rabatabile electric.

Ford EcoSport 2018 nu a fost încă testat de către Euro NCAP. Vechiul model a primit 4 stele, cu un scor foarte bun pentru protecția pasagerilor adulți, dar și a copiilor. A pierdut puncte valoroase în dreptul sistemelor de asistență, unde ar putea recupera acum actuala generație de EcoSport.

Siguranța activă este reprezentată în cazul Ford EcoSport 2018 de sisteme precum ABS, ESC, sistem de avertizare la frânarea de urgență, sistem de monitorizare a presiunii din pneuri, BLIS (sistem de asistență pentru unghiul mort), sistem de avertizare asupra traficului la ieșirea cu spatele din locuri de parcare sau garaje, HLA (asistență la plecarea din rampă). Pe partea de siguranță pasivă avem 7 airbaguri (frontale și laterale pentru locurile față, cortină pentru locurile față și spate și airbag pentru genunchii șoferului) și atașamente ISOFIX pentru scaune copii.  

Preț

Ford EcoSport ST-Line 1.0 EcoBoost 140 CP M6 – începând de la 21.050 euro cu TVA. O mașină configurată precum cea primită la test atinge un preț de listă de 26.400 euro cu TVA. Prin promoțiile actuale Ford România se ajunge la un preț final de 24.150 euro cu TVA sau la 22.650 euro cu TVA prin programul Rabla.

Concluzii

Ford EcoSport 2018 reprezintă o evoluție clară față de generația pe care o înlocuiește, cea care venea pe Bătrânul Continent tocmai din fabrica Ford din India. Acum, EcoSport este produs la Craiova, fiind distribuit de aici în toată Europa.

Au fost aduse îmbunătățiri considerabile fix acolo unde era nevoie: nivelul tehnologic de la bord este acum la un alt nivel, iar layout-ul interior este modern, cu materiale de o calitate superioară și finisări mult mai atent lucrate. Nu-i chiar totul perfect, cei pretențioși pot găsi și plastic prea dur, iar cea mai mare problemă nu a fost rezolvată: deschiderea portbagajului rămâne pe laterală, extrem de nepractică în spațiile restrânse de parcare.

Ținuta de drum pune acentul pe dinamică, mai ales în echiparea ST-Line, ce aduce standard suspensie sport. Direcția foarte bine reglată se potrivește de minune cu acest comportament rutier, cu toate că unii ar putea prefera ceva mai mult confort.

Prețul de listă mi se pare un pic cam optimist, însă promoțiile derulate de Ford România și discounturile suplimentare acordate de dealeri pot scădea serios costul inițial și-l pot transforma pe Ford EcoSport 2018 într-un SUV subcompact de luat în seamă.

Cele mai importante puncte pro și contra pentru Ford EcoSport ST-Line 1.0 EcoBoost 140 CP M6:

PRO

  • tren de rulare foarte dinamic la pachet cu o direcție precisă, cu mult feedback;
  • interior modern, cu multiple spații de depozitare de dimensiuni suficiente;
  • consum real de benzină foarte bun pentru un motor de 140 CP;
  • motorul EcoBoost de 1 litru este foarte plăcut în exploatare, trage bine de la cele mai joase turații și urcă vioi către zona roșie a turometrului;
  • echiparea ST-Line propune un design exterior cu nuanțe contrastante și elemente optice sportive, iar la interior lumini ambientale ce pot fi setate în mai multe culori și cusături roșii pe tapițerie, volan, schimbător și frâna de mână, ce creează o atmosferă dinamică.  

CONTRA

  • deschiderea pe laterală a portbagajului este total nepractică în spațiile mici de parcare;
  • pe cât de dinamic este, pe atât de rigid se dovedește trenul de rulare (mai ales în combinație cu jantele pe 18 inch) pentru cei ce caută și ceva confort din partea suspensiei;
  • etajarea lungă a celor 6 trepte ale cutiei de viteze penalizează serios performanțele;
  • rezoluția și detaliile oferite de camera video de marșarier nu se ridică la standardele din 2018.






Despre autor

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și nu numai. Folosește Sony Xperia XZ, Xiaomi Redmi 3 și Canon EOS 600D + Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon 50mm 1:1.8 STM.


Sursa articolului