Într-o perioadă în care știrile false sau conceptul de fake news sunt mai populare ca niciodată, Facebook face eforturi semnificative pentru combaterea problemei.

În ultimii ani, au apărut tot mai multe dovezi legate de impactul negativ pe face îl are Facebook asupra societății. Printre problemele cauzate de cea mai mare rețea de socializare, se numără răspândirea de știri false cu consecințe nefaste. Alegerea lui Donald Trump în Statele Unite pare să fie fost cauzată în mare parte de platforma online fondată de Mark Zuckerberg.

Cel mai recent efort pentru diminuarea răspândirii de știri false pe Facebook constă în micșorarea fizică a dimensiunii lor în News Feed. ”Reducem proeminența vizuală în fluxul de povești a știrilor care s-au dovedit false după verificare”. Astfel a detaliat un purtător de cuvânt al Facebook noua schimbare pentru TechCrunch.

Conform capturilor de ecran de mai jos, dacă o știre va fi clasificată ca Fake News nu va mai ocupa un sfert din ecranul telefonului, când ți se perindă prin fața ochilor. În schimb, vei vedea doar titlul știrii însoțit de o poză de mici dimensiuni. În final, va ocupa o treime dintr-o știre obișnuită.

Oficialii Facebook au detaliat noul plan pentru combaterea știrilor false în cadrul conferinței Fighting Abuse @Scale desfășurată de curând în San Francisco. Tot atunci, directorul de integritate al News Feed-ului din cadrul Facebook a afirmat că sunt eliminate în mod constant conturi de pe platformă care se ocupă cu râspândirea de știri false.

Pe lângă faptul că, în mod real, ar trebui să vezi mai puține titluri de fake news în fluxul tău de informații de pe Facebook, e bine de știut că vor fi mai mici, pentru a-ți fi mai ușor să le ratezi.

Pentru implementarea noilor proiecte, cei de la Facebook vor utiliza o serie de algoritmi de inteligență artificială împreună cu rapoarte din partea utilizatorilor obișnuiți. În continuare, vor exista foarte mulți oameni angajați pentru analiza rapoartelor, dar fluxul lor de muncă va fi ușurat.

facebook_false_news_vs_real_news

Sursa articolului