O parte dintre anunțurile de la E3 2018 au fost previzibile din cauza zvonurilor din ultimele luni, dar iminentul Elder Scrolls: Blades nu era pe nici o listă de speculații.

Bethesda are câteva francize foarte populare în portofoliu și nu ratează nici o ocazie pentru a le aduce în prim plan sub forma unor noi iterații. Fanii RPG-urilor s-au jucat cu siguranță unul sau mai multe dintre titlurile Elder Scrolls. Cea mai nouă creație a studiourilor Bethesda și-a propus să ia tot ce-i mai bun din întreaga franciză și să-ți ofere o experiență cross-platform fără egal.

Viitorul titlu a fost descris ca fiind ”un joc Elder Scrolls pur”. Marele său atu va consta însă în abilitatea de a rula pe orice platformă pe care o ai în minte. Nu este primul titlu care promite să fie cross-platform, dar acesta este mai special ca niciodată. Poți începe să te joci în metrou pe un iPhone X sau un Android mainstream, doar pentru a continua aventura acasă cu un headset de realitate virtuală. În plus, inamicii pe care îi vei întâmpina în joc vor putea utiliza orice platformă au la îndemână, console, PC-uri, smartphone-uri și numai.

Viitorul Elder Scrolls: Blades va fi disponibil în această toamnă și ar trebui să includă o mecanică de joc cât se poate de prietenoasă. Pe ecranul unul telefon, te vei putea rezuma la swipe-uri pentru atacuri melee sau pentru a arunca vrăji împotriva inamicilor și diverselor bestii cu care te vei confrunta.

Pentru că o mare parte din temnițe și păduri vor fi generate procedural, prin inteligență artificială, este puțin probabil să te plictisești vreodată. Jocul va include atât o poveste clasică de RPG, cât și o arenă pentru PVP 1v1. Îți vei putea crea până și propriul oraș. Blades va fi un titlu de tip free to play, adică vei investi bani reali doar în microtranzacții, dacă vrei.



Sursa articolului

Adaugă comentariu