Astronomii și-au dat seama în sfârșit în ce constau norii lui Uranus. Astfel, s-a dovedit că mirosul nu este unul chiar plăcut. Dimpotrivă.

Pentru prima dată, cercetătorii au detectat cu claritate hidrogenul sulfurat – miros de ouă putrezite și flatulență. În ciuda deceniilor de observații, compoziția norilor planetei Uranus a fost extrem de greu de stabilit.

Știm că există metan în atmosferă, pentru că asta dă culoarea albastră planetei. Știm că există și hidrogen și heliu, datorită observațiilor făcute de sonda Voyager 2. Dar concentrația altor compuși, ca apa, amoniacul și hidrogenul sulfurat, a fost greu de aflat. Asta pentru că planeta este foarte departe, iar telescoapele pe care le avem au o vedere slabă spre ea.

În plus, deseori gazul care formează norul este ascuns sub regiunea pe care o vedem. Dar, din fericire, echipamentul și tehnicile se îmbunătățesc constant. O echipă internațională de astronomi a găsit o modalitate de a folosi telescopul Gemini ca să vadă mai bine Uranus.

Echipa, condusă de fizicianul planetar Patrick Irwin de la Universitatea din Oxford, a folosit spectrometrul integrat cu infraroșu și a efectuat cea mai detaliată analiză spectroscopică a norilor de până în prezent.

Ei au recoltat lumina reflectată a Soarelui dintr-o regiune situată chiar deasupra norilor vizibili. Concluzia a fost una clară: hidrogenul sulfurat este prezent. Rezultatul obținut rezolvă o dezbaterea care s-a întins pe o perioadă lungă de timp în domeniul astronomiei: dacă hidrogenul sulfurat sau amoniacul domină puntea de nor a lui Uranus.

„În timpul formării sistemului nostru solar, echilibrul dintre azot și sulf (și, prin urmare, amoniacul și noul hidrogen sulfurat de pe Uranus) a fost determinat de temperatura și localizarea formării planetei”. a explicat cercetătorul Leigh Fletcher de la Universitatea din Leicester.

Cu toate că studiul astronomilor este destul de detaliat, e nevoie de o probă spațială care să închidă odată pentru totdeauna acest subiect.

Sursa articolului