Au trecut doar câteva săptămâni de la lansarea celui mai nou God of War pentru consolele Sony, iar fanii PlayStation se pregătesc pentru un nou titlu exclusiv, Detroit Become Human.

Dacă aveai nevoie de un motiv suplimentar pentru a investi într-un PlayStation 4 sau PlayStation 4 Pro, acesta îți va fi oferit înainte de finele acestei luni de către dezvoltatorul Quantic Dream. Studioul localizat în Paris are o relație foarte bună cu Sony și a lansat alte câteva titluri impresionante în anii trecuți, în mod exclusiv pentru PlayStation.

David Cage a fondat Quantic Dream în urmă cu aproximativ 20 de ani și fiecare joc ieșit din mâinile dezvoltatorului a încercat să fie special, să te facă să gândești și, nu în ultimul rând, să te pună într-o situație dificilă. În puține jocuri, consecințele deciziilor tale sunt atât de evidente precum în Fahrenheit, al doilea joc al studioului. Respectiva rețeta de gameplay s-a propagat ulterior și în Heavy Rain sau Beyond: Two Souls. Lansate inițial pentru PlayStation 3, cele două jocuri au fost atât de apreciate de publicul larg, încât două versiuni remastered au fost publicate ulterior pentru PS4.

De aproximativ cinci ani se lucrează la Detroit: Become Human, un joc publicat de Sony Interactive Entertainment pe care îl vei putea juca înainte de sfârșitul lunii doar pe PS4 sau PS4 Pro. Un demo gratuit pentru joc a fost lansat pe 24 aprilie prin intermediul PlayStation Network și poate fi experimentat din fiecare colț al lumii.

Noul joc de la Quantic Dream va spune povestea unui grup de androizi în viitorul nu foarte îndepărtat. Fiecare dintre personaje se confruntă cu natura sa firavă într-o aventură strâns legată de deciziile pe care le ei. Jocul urmează să fie lansat pe 25 mai 2018, iar personajele principale vor fi Kara, Connor și Markus, fiecare cu misiunea și abilitățile sale. Dintr-un punct de vedere, Detroit Become Human mi se pare că are câteva elemente în comun cu premisa din Blade Runner, iar asta nu este un lucru.

Sursa articolului