Apple are diverse strategii prin care te convinge să plătești mai mult decât ar trebui, iar una se referă la eliminarea accesoriilor de telefon.

În urmă cu doi ani, Apple făcea o mișcare importantă și destul de controversată la acea vreme, aceea de a renunța la jack-ul clasic de căști, de 3,5 mm, pentru propriile telefoane. Astfel, dacă voiai ceva muzică la căști, trebuia și încă trebuie să te bazezi pe cele wireless, pe cele cu conector Lightning, sau pe cele clasice folosite în combinație cu un adaptor.

Adaptorul Lightning – 3,5 mm e partea cea mai bună din ecuația de mai sus, asta dacă nu vrei să mai investești prea mulți bani într-o pereche de căști dedicate. Din păcate, însă, Apple nu va mai păstra în cutia telefoanelor acest adaptor, conform unor zvonuri apărute recent, venite din partea unei firme de investiții.

Conform informațiilor apărute din partea Barclays, există șansa ca dongle-ul oferit în ultimii doi să devină doar o amintire odată cu apariția unor modele noi de smartphone-uri. Ideea că acest adaptor ar urma să dispară nu este una nouă; prima oară au fost vehiculate astfel de zvonuri în aprilie 2017, iar cei de la Barclays spuneau la acea vreme că adaptorul va mai fi păstrat pentru iPhone 8 și X, dar că va ”dispărea la un moment dat, probabil odată cu modelul din 2018.” Cel mai important semnal de acest fel ar veni de la Cirrus Logic, care este furnizor de componente pentru adaptor.

Accesoriile Bluetooth devin din ce în ce mai populare, însă asta nu înseamnă că toți oamenii care vor să-și cumpere un iPhone au și bugetul pentru o pereche de căști wireless de calitate, iar eliminarea adaptorului i-ar putea îndepărta pe clienți de la aceste telefoane. Sau poate că nu.

Sursa articolului