La un moment dat, peste miliarde de ani, Soarele în jurul căruia orbităm nu va mai avea combustibil stelar și va muri.

În urma unui studiu publicat în jurnalul Nature Astronomy, cercetătorii au ajuns să înțeleagă mai bine ce se va alege de Soare odată ce își va întâlni sfârșitul. Cel mai probabil, va ajunge o așa numită nebuloasă planetară, adică o masă mare de gaze și praf.

„Când o stea moare, elimină o masă de gaze și praf – cunoscută drept înveliș – în spațiu”, a explicat astronomul Albert Zijlstra, unul din autorii studiului. „Învelișul poate avea până la jumătate din masa stelei”.

Când Soarele va muri, cu toții vom fi fost morți de mult. Singura consolare pe care o avem este că nebuloasa acestuia va constitui o priveliște superbă. „Aceasta dezvăluie inima stelei care, în acest moment al vieții ei, nu mai are prea mult combustibil, într-un final oprindu-se”, a explicat Zijlstra. „Abia atunci centrul fierbinte face învelișul eliminat să strălucească puternic pentru 10.000 de ani – o perioadă scurtă în astronomie. […] Unele sunt atât de strălucitoare încât pot fi văzute de la distanțe extrem de mari, care măsoară zeci de milioane de ani lumină”.

Studiul a folosit un șablon pentru a afla dacă Soarele poate crea o nebuloasă planetară. Până de curând, oamenii de știință nu erau convinși că Soarele este suficient de mare pentru a fi vizibil ca o nebuloasă planetară. Se pare că astrul este însă una din stelele cu masa cea mai mică ce ar putea crea o nebuloasă.

„Nu doar că acum avem o metodă de a măsura prezența stelelor cu vârste de câteva miliarde de ani din galaxii îndepărtate – ceea ce este o distanță semnificativ de dificil de măsurat – ci am și descoperit ce va face Soarele atunci când va muri”, a mai spus astronomul Zijlstra,

Sursa articolului