Cele mai proaste telefoane inteligente au fost realizate chiar și de mari producători ca Samsung. Următoarea listă îți arată cele mai bizare telefoane de care nu i-a păsat aproape nimănui.

Cuvântul „smartphone” a fost folosit pentru prima dată încă de acum 20 de ani, dar telefoanele inteligente moderne au revoluționat piața abia recent. Apple a deschis drumul în domeniu, cu iPhone-ul său, apoi, Google a lansat sistemul de operare Android, la scurt timp după succesul Apple.

De atunci, au fost produse zeci de modele de telefoane. Producătorii s-au întrecut între ei să scoată cele mai bizare telefoane, până au înțeles că mai bine le oferă clienților ceva practic, nu un design desprins din Star Trek.

BlackBerry Storm

BlackBerry a avut un mare succes cu acele telefoane cu tastatură Qwerty, dar când moda ecranului tactil a luat avânt, a vrut să se arunce și BlackBerry în noul val, dar a cam dat greș. Ecranul micuț, activat clasic cu un buton, nu prea a impresionat pe nimeni. Autonomia bateriei era jalnică, iar software-ul lăsa de dorit. Aproape un milion de BlackBerry Storm au fost returnate în 2008.

HTC Thunderbolt

HTC Thunderbolt a fost primul telefon 4G, dar nu a fost deloc conform așteptărilor. De fapt, a fost mult mai rău. La început, HTC a întârziat lansarea modelului, dar când au făcut-o, nu a venit cu nicio îmbunătățire. Conexiunea limitată la rețeaua LTE a fost doar una dintre probleme. Autonomia bateriei era foarte slabă, își dădea singur restart sistemului când te așteptai mai puțin, iar actualizările erau extrem de lente. Thunderbolt a rămas n istoria telefoanelor unul dintre cele mai proaste flagship-uri Android.

Amazon Fire Phone

După ce a văzut că au avut ceva succes cu tabletele, Amazon a vrut să dea lovitura și pe piața telefoanelor, așa că a venit cu modelul Amazon Fire. S-a vrut a fi un telefon de top, cu preț pe măsură, dar n-a fost să fie. Pe ele rula Fire OS, dar puteai instala și aplicații disponibile pentru Android. Bateria nu era, însă, deloc pe măsura unui smartphone.

Fire Phone avea totuși o aplicație interesantă, care funcționa prin intermediul camerei foto. Puteai să focalizezi un obiect oarecare, iar aplicația îl putea identifica pe internet. Dar nu găsea decât ce era disponibil pe Amazon. Din acest motiv, a devenit plictisitor, iar compania a recunoscut că insuccesul telefonului a costat-o degeaba 170 de milioane de dolari.

Samsung Galaxy Note 7

Sursa: Digital Trends

Nu te-ai fi așteptat să vezi și Samsung pe listă, dar uite că și gigantul sud-coreean a dat cândva greș cu un telefon. Samsung Galaxy Note 7 nu părea un model rău la prima vedere. Avea un design atrăgător pentru momentul respectiv, iar ecranul funcționa și cu stiloul acela special. Toate arătau bine la el… dacă nu ți-ar fi luat foc în mână.

Note 7 a avut mari probleme cu bateria și nimeni nu poate risca să poarte mereu un gadget care stă să explodeze dacă este suprasolicitat.

Motorola Droid Bionic

Acest telefon nu a fost nici pe departe atât de cool cum îi sugera numele. Lansarea a fost anunțată în ianuarie 2011, dar compania s-a ținut de cuvânt abia opt luni mai târziu. Iar întârzierea nu a fost folosită deloc pentru a crea un telefon fantastic.

Chiar și pentru 2011, Droid Bionic s-a dovedit un telefon sortit eșecului, cu un ecran cu performanțe slabe, cameră foto lentă și baterie și mai puțin calitativă decât telefonul în sine.

Sursa articolului