Mai este foarte puțin până la lansarea oficială a iminentului Nokia X6, dar deja se cunosc majoritatea detaliilor care îl vor face special, inclusiv prețul de achiziție.

În ultimul an, am avut parte de o serie de terminale interesante lansate sub brandul Nokia. Nici unul dintre ele nu a fost revoluționar, dar cei de la HMD Global au încercat să creeze un model pentru fiecare buget. Există dispozitive entry-level – Nokia 1, terminale mainstream – Nokia 6 și telefoane de top – Nokia 8.

Pe lângă toate acelea, inginerii finlandezi au lucrat la un smartphone menit să se alinieze la trendurile din piața de mobile din 2018. În contextul în care tot mai multe dispozitive incorporează o ramă inexistentă pe margini și un breton în partea de sus a ecranului, Nokia X6 va incorpora aceste particuliarități de design pentru HMD. În privința celorlalte detalii de performanță, Nokia X6 se va situa undeva între Nokia 6 (2018) și Nokia 7.

Cu toate acestea și deși va arăta mai bine decât frații săi mai mari, se pare că va fi mai ieftin. Informațiile legate de preț provin dintr-o postare pe un magazin online din China. Conform imaginii de mai jos care a apărut de curând pe Weibo, comerciantul Suning se pregătește să ofere Nokia X la prețul de 1499 CNY. Respectiva cifră se traduce în aproximativ 200 de euro nesubvenționați. Nu prea există telefoane atât de arătoase la 900 lei, cu atât mai puțin de la un producător cunoscut precum Nokia.

În funcție de buget, vei putea achiziționa un Nokia X6 cu un Snapdragon 636 și 3, 4 sau 6GB RAM. Oricare dintre iterații se va ascunde în spatele unui panou cu un raport de aspect 19:9 și o rezoluție nativă de 2280 x 1080 pixeli (Full HD+). Pe partea din spate, va avea două camere principale, dintre care una va fi de 16 megapixeli. Pentru selfie-uri, vei profita de același senzor. Cel mai probabil, Nokia X6 va rula cea mai recentă versiune de Android și va beneficia de actualizări regulate prin intermediul programului Android One.

Nokia X6 preț

Sursa articolului