Nokia X6 a fost lansat oficial, după câteva săptămâni de speculații, și avem primele imagini oficiale cu telefonul. Nokia X6 are cameră duală și crestătură pe ecran.

Cei de la HMD Global și-au lansat flagship-ul pe piața din China. Modelul, care inițial se numea Nokia X, a fost dezvăluit în Beijing, pe 16 mai. Depinde de gusturile fiecăruia, dar Nokia X6 pare să fie, de departe, cel mai frumos model al finalndezilor.

S-ar putea spune că HMD Global a intrat, în sfârșit, în rândul lumii. După ce a lansat câte un telefon pentru orice buget, HMD are acum unul de top și e mai mult decâtte-ai fi așteptat.

Specificațiile lui Nokia X6 sunt deja cunoscute de ceva vreme, dar merită o reamintire generală a acestora. Telefonul are un ecran mare, cu raport aspect de 19:9, dar cu acea crestătură în partea de sus a display-ului, care nu e agreată de toți utilizatorii.

Nokia X6 e prevăzut cu procesor Snapgradon 636, iar în China e deja disponibil în două variante: cu 4 GB RAM și 32 GB memorie de stocare (preț de aproximativ 200 de dolari), respectiv versiunea cu 6 GB RAM și 64 GB memorie internă (preț de aproximativ 265 de dolari). Mai este o versiune cu 4 GB de RAM și 64 GB spațiu de stocare (preț de circa 235 dolari).

nokia x6 hmd global china

Ceea ce a fost, în sfârșit, confirmat, e camera principală duală, prevăzută cu senzori monocromi de 16 și 5 megapixeli și apertură f/2, foarte utilă în condiții cu lumină scăzută. Camera frontală este și ea una cum rar întâlnești pe telefoane, cu senzor de 16 megapixeli și apertură tot f/2.

Camerele foto sunt echipate și cu funcții de inteligență artificială, care reglează automat balansul de alb și recunoaștere facială, mod fotografiere HDR și funcția Bothie, prin care folosești simultan camera frontală și cea principală, de pe spate.

Nokia X6 vine la pachet cu Android 8.1 Oreo, deci o versiune îmbunătățită a acestui sistem de operare și are baterie cu capacitate mare, de 3.060 mAh. În plus, o să fii încântat de portul USB-C pentru încărcare și de mufa pentru căști, o alegere inspirată din partea HMD să nu renunțe la ea.

Deocamdată, nu se știe când va fi lansat și pe alte piețe din lume. În România, cu siguranță mai de așteptat până să vezi un Nokia X6. Local, te poți aștepta ca Nokia X6 să coste cel puțin 999 de lei (preț dictat de marketing). Altfel, cel mai scump model nu va fi mai sus de 1.300, posibil 1.500 de lei. Depinde doar ce variantă va fi disponibilă.

Sursa articolului