OnePlus 6 va fi lansat în mai, iar aici sunt confirmate primele zvonuri. Compania a mai trebuit să fixeze doar data oficială. Acum a transmis invitația la eveniment.

OnePlus a transmis către PLAYTECH invitație la evenimentul de lansare pentru 16 mai. Aceasta va fi ziua în care vor fi prezentate toate detaliile despre noul telefon. Încă nu a oferit mai multe detalii despre disponibilitatea OnePlus 6, preț sau câte versiuni vor fi.

OnePlus mereu a avut un hardware foarte bun pe telefoanele sale. De fapt, așa s-a și remarcat: specificații bune, preț mic. Odată cu OnePlus 6 se schimbă puțin lucrurile. Prețul va fi mai mare, dar după iPhone X și Samsung Galaxy S9 e clar că piața suportă și prețurile ridicate.

Performanța acestui telefon va fi dată de memoria RAM: 8 GB pentru cea mai bună versiune. Sigur, spațiul de stocare va fi pe măsură: 256 GB. Prețul, și va fi cel mai mare, va fi de 750 de dolari (sau euro). Altfel, vor mai exista alte versiuni de OnePlus 6: 6 GB  + 64 GB (preț de 550 de dolari; euro în Europa) și 8 GB cu 128 GB spațiu de stocare (preț: 650 de dolari / euro).

Odată cu acest model, compania se pare că mizează și pe performanța camerei foto. În acest caz, a și prezentat câteva fotografii realizate cu OnePlus 6. Imaginile oferă detalii despre capacitățile camerei foto ale OnePlus 6 în condiții de lumină naturală. În fotografii sunt surprinse o mulțime de detalii, dar și culori vii.

La începutul lunii aprilie, directorul OnePlus a spus că în cadrul companiei există o echipă de cercetare și dezvoltare specializată în „FSE” – Fast, Stable, Efficient. Adică, această echipă ar trebui să livreze cea mai mare performanță din hardware-ul pe care telefonul îl are. „Singura cerință pe care o vedem constant din partea utilizatorilor este «rapid și fluid»”, a spus Lau. De unde și memoria RAM de 8 GB.

Sursa articolului