Arme de foc LA LIBER şi FĂRĂ CURSURI DE INSTRUIRE pentru demnitari şi diplomaţi. Un deputat liberal a descoperit ce lipseşte românilor

0
8


Deputatul PNL Florin Roman a depus, la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.14 alin.(1) lit.g) din Legea nr.295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

”Au absolvit un curs de instruire teoretică şi practică, organizat de o persoană juridică autorizată pentru această activitate, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 14 alin (2) lit. a), respectiv demnitarii, magistraţii, diplomaţii, militarii şi poliţiştii, pe perioada cât sunt în activitate şi după încetarea activităţii, pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, după caz, cu excepţia situaţiei în care aceştia şi-au pierdut calitatea din motive imputabile lor”, se arată în proiectul de lege.

Liberalul vrea ca în lege să fie stipulat faptul că armele de apărare cu glonţ pot fi procurate şi de către următoarele categorii de persoane: demnitarii, magistraţii, diplomaţii, militarii şi poliţiştii

”Articolul 13 din Legea nr. 295/ 2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, republică, cu modificările şi completările ulterioare reglementează categoriile de persoane fizice care pot fi autorizate să procure arme letale. Astfel, la lit. a) a alin. (2) al art .13 prevede că armele de apărare pot fi procurate şi de către următoarele categorii de persoane: demnitarii, magistraţii, diplomaţii, militarii şi poliţiştii, pe perioada cât sunt în activitate şi după încetarea activităţii, pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, după caz, cu excepţia situaţiei în care aceştia şi-au pierdut calitatea din motive imputabile lor.”

În expunerea de motive, liberalul susţine că magistraţii, diplomaţii, militarii şi poliţiştii nu ar mai avea nevoie să urmeze cursuri de instruire teoretică şi practică, pentru că ”în timpul anilor de carieră militară şi poliţienească, aceste persoane au avut în dotare armament de luptă automat şi semiautomat cu muniţie de război, folosit în misiunile reale şi aplicaţii în trupe şi tehnică militară”. Roman nu specifică nimic însă despre motivul pentru care demnitarii şi diplomaţii ar trebui să deţină arme cu glonţ şi – mai ales – de ce sunt exceptaţi de la cursurile speciale în care să înveţe când şi cum să folosească armele. De asemenea, nu a indicat cine sunt românii asimilaţi categoriei de demnitari.

Senatul este primă cameră sesizată pe proiectul de lege, Camera Deputaţiilor fiind for decizional.

 





Sursa articolului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here