Aproximativ acum un an, Apple spunea că își dorește pe viitor ca telefoanele iPhone și laptopurile MacBook să fie fabricate în întregime din materiale reciclate.

Într-adevăr, acesta este un obiectiv ambițios, dar multă lume uită că, în prezent, aproape toate deșeurile sunt reciclabile. Până să ajungă acolo, cei de la Apple au creat robotul „Daisy”, care dezmembrează iPhone-uri vechi și selectează piesele care pot fi refolosite.

La fel ca predecesorul ei Liam, Daisy poate salva o mare parte din materialul necesar pentru a construi telefoane noi. Robotul este capabil să extragă componente din nouă tipuri de iPhone, iar la 100.000 de dispozitive reușește să recupereze 1.900 kg de aluminiu, 770 kg de cobalt, 710 kg de cupru și 11 kg de metale prețioase. În plus, Daisy are și o viteză remarcabilă – 18 secunde pentru un telefon.

Oficiali Apple au declarat că, pentru a-și atinge obiectivul, trebuie să utilizeze materiale 100% reciclate sau regenerabile. „Recunoaștem că acest obiectiv necesită mult timp, așa că, până atunci, ne concentrăm pe aprovizionarea responsabilă a materialelor primare”, mai spun aceștia.

În prezent, robotul Daisy se află în Austin, Texas, iar cei de la Apple plănuiesc să aducă mai mulți roboți de acest tip în Statele Unite și Europa. Pe de altă parte, cei de la Apple nu au cea mai bună reputație când vine vorba de modul în care își tratează angajații.

Compania are un regulament destul de strict și se așteaptă ca toți angajații să îl respecte. Dacă te ai înscris pentru un internship și ai fost refuzat, să nu te aștepți să primești o a doua șansă. Aceștia au un software special, care nu te lasă să aplici din nou.

Însă asta nu se compară cu riscul de a face închisoare. Apple face eforturi importante pentru a descuraja scăparea de informații de către angajații companiei. Cu toate acestea, doar în ultimul an au fost prinși 29 de indivizi care au divulgat astfel de informații. Dintre aceștia, 12 au fost arestați.

Sursa articolului