Platforma foto online Flickr a fost cumparata de compania SmugMug, care promite sa revitalizeze serviciul.

Don MacAskill, CEO al SmugMug, a declarat ca este hotarat sa readuca la viata uitatul serviciu foto online, pionier in domeniu, care gazduieste fotografii si permite utilizatorilor sa interactioneze, informeaza USA Today.

SmugMug, companie independenta, va mentine Flickr ca o comunitate de sine-statatoare a fotografilor profesionisti si amatori si ii va oferi resursele necesare, a mai spus MacAskill.

El a refuzat sa dezvaluie termenii achizitiei care a fost facuta saptamana aceasta.

„Flickr este o comunitate minunata, formata din unii dintre cei mai pasionati fotografi din lume. Este un produs fantastic si un brand iubit, care livreaza zeci de miliarde de fotografii pentru sute de milioane de oameni din lume. Flickr a supravietuit si este esenta intregii structuri a internetului”, a afirmat MacAskill.

Acordul a pus capat mai multor luni de incertitudine pentru Flickr, platforma a carei soarta a fost nesigura de cand, anul trecut, Yahoo a fost cumparat de Verizon pentru 4,5 miliarde de dolari si s-a alaturat AOL in subsidiara Oath a Verizon.

Istoria Flickr

Flickr a fost fondata in 2004, de Stewart Butterfield si sotia lui de la acea vreme, Caterina Fake, si a jucat un rol central in viata culturala si sociala a internetului. Pe baza fotografiilor publicate in conturi, oamenii interactionau prin comentarii. A fost vanduta catre Yahoo, un an mai tarziu, pentru 35 de milioane de dolari. Aplicatia mobila a Flickr a fost lansata in 2009, insa functiona destul de greoi.

In ultimii ani, serviciul a stat in umbra Facebook si Instagram, dar si a unor platforme lansate de Google si altele.

Peste 75 de milioane de fotografi sunt inregistrati pe Flickr si mai mult de 100 de milioane de utilizatori unici publica zeci de miliarde de imagini.

In luna martie a acestui an, Flickr a inregistrat 13,1 milioane de vizitatori unici, fata de 10,8 milioane, cat a inregistrat cu un an in urma, potrivit comScore.

Fondata in 2002, de Chris si Don MacAskill (tata si fiu), SmugMug este dedicata fotografilor profesionisti si are milioane de clienti.

Don MacAskill a declarat intr-un interviu acordat USA Today ca modelul SmugMug functioneaza pentru business. „Nu exploatam fotografiile clientilor nostri pentru a vinde informatii celui care da mai mult sau pentru a-i face tinte ale campaniilor publicitare”.

Ce rezerva viitorul?

Cei mai multi utilizatori au conturi gratuite, pe care apar reclame alaturi de fotografii. Flickr ofera si varianta premium, pentru 6 dolari pe luna sau 50 de dolari pe an.

MacAskill, fan al serviciului foto, a mai precizat ca inca nu stie care ii sunt planurile pentru Flickr. „Nu stiu ce rezerva viitorul. Este un nou model pentru mine. Credem ca trebuie sa il operam atenti la cash flow si profitabilitate. Trebuie sa analizam cu atentie afacerea si sa ne asiguram ca este in crestere si sanatoasa”.

El a adaugat ca, inainte de a lua orice decizie, planuieste sa colecteze reactii de la angajati si utilizatori. „Pare naiv ca CEO-ul sa nu stie ce va face, dar nu am construit nici SmugMug dupa un plan. Incercam sa ne ascultam clientii si cand destul de multi cer ceva important pentru ei sau pentru comunitate, noi contruim”.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Sursa articolului