1 mort şi 100 de răniţi. Nu se ştie dacă sunt ROMÂNI printre victime

0
12


Cel puţin o persoană a murit, iar 100 au fost rănite după ce două trenuri s-au ciocnit, vineri după-amiază, în apropierea oraşului spaniol Barcelona, anunţă El Pais.

Cele două trenuri regionale s-au ciocnit frontal între localităţile Sant Vicenç de Castellet şi Manresa, situate la nord-vest de Barcelona. Potrivit Serviciului de Protecţie Civilă spaniol, în accident şi-a pierdut viaţa conducătorul unui tren, o tânără de 26 de ani, 6 persoane sunt rănite grav, 15 au răni uşoare, iar alte 94 au avut nevoie de îngrijiri medicale. Alţi aproximativ 100 de călători au scăpat nevătămaţi şi au fost evacuaţi.

 

 

 

Este al doilea accident feroviar fatal pe aceeaşi linie în ultimele 3 luni. Accidentul s-a produs la ora 18:20, când din cauze neelucidate în prima fază a anchetei, cele două trenuri au intrat pe aceeaşi linie, din sensuri opuse, şi s-au ciocnit. Autorităţile spaniole au declarat că trenul care venea dinspre Lleida a intrat pe o linie greşită, pe care venea garnitura de la Manresa, însă nu au putut oferi vreo explicaţie cum a fost posibilă o asemenea situaţie.

 

 

 

”Sunt bine,” scrie pe twitter Laia Camps, o tânără care se afla într-unul din cele două trenuri, ”sunt câţiva oameni răniţi. Bunici şi nepoţi speriaţi.”

 

 

 

Până la ora 21:30, toţi răniţii au fost transportaţi la spitale, iar restul călătorilor au fost duşi cu autobuzele spre destinaţiile lor. Ministerul român al Afacerilor Externe nu a comunicat dacă printre victimele accidentului s-ar afla şi români.

 





Sursa articolului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here